Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Hoţi din Suraia, condamnaţi la închisoare


   Unsprezece tineri, acuzați că au dat zeci de spargeri în locuințele unor localnici din Suraia, dar și din alte localități din vecinătatea municipiului Focșani, au fost condamnați, într-un prim dosar. Pe numele lor a fost întocmit un al doilea dosar, care se judecă la Judecătoria Focșani, faptele fiind descoperite după ce ei au fost trimiși în judecată în prima cauză.

   Ionuț Mirel Buruiană este cap de listă în sentința de câteva pagini, dată de magistrați. Tânărul se află în arest preventiv și a primit o condamnare de șase ani de detenție. Fratele său va executa șapte ani de închisoare, primind o pedeapsă mai mică decât Ionuț, dar sporită din cauza unei pedepse neexecutate.
   Amicul lor, Alexandru Cătălin Bîlcan, a fost condamnat la cinci ani  și șase luni de închisoare, iar Marin Speriatu la patru ani și șase luni de închisoare. Marius Coman, un alt membru al grupării, a primit în primă instanță doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare și va fi supravegheat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea. Gheorghe Caralea a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu suspendare. Bărbatul se află în prezent în penitenciar, fiind arestat în altă cauză.
   Ionel Arbănaș a primit și el o pedeapsă cu suspendare, respectiv trei ani și opt luni, dar și el se află în închisoare pentru fapte ce privesc un alt dosar. Răzvan Coman și Ion Croitoru vor executa pedepsele sub supraveghere, fiind condamnați la trei ani și cinci luni închisoare, respectiv trei ani și două luni.
   În dosar au mai fost condamnați un tânăr care nu a împlinit încă vârsta majora-tului, și o fată. Este vorba despre Bogdan G., condamnat la doi ani și zece luni de închisoare, și Mihaela Borcea, condamnată pentru complicitate la furt la doi ani cu suspendare. „(…) menține sechestrul asigurator instituit la data de 23.11.2011 prin Ordonanța nr.3485/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani asupra următoarelor bunuri: – autoturism marca Mercedes 210 (…) aparținând inculpatului Buruiană Ionuț Mirel; – autoturism marca Opel Astra (…), aparținând inculpatului Bâlcan Alexandru Cătălin, bunuri aflate în custodia IPJ Vrancea, până la repararea prejudiciului”, se arată în sentință.
În total inculpații vor avea de acoperit, în solidar, suma de 114.650 de lei daune materiale și morale și 23.750 de euro. „(…) dispune confiscarea de la inculpați a următoarelor sume: – 2.065 lei de la Buruiană Ionuț-Mirel; – 2.245 lei de la Speriatu Marin: – 70 lei de la Caralea Gheorghe; – 1.280 lei de la Buruiană Costel-Gabriel; – 1.280 lei de la Bâlcan Alexandru-Cătălin; – 1.250 lei de la Coman Marius; – 1.250 lei de la Borcea Mihaela; – 970 lei de la Grosu Bogdan-Iulian”, se mai arată în sentință, care poate fi atacată cu recurs. 
   Reamintim că furturile pentru care au fost judecați și condamnați inculpații datează din perioada iulie -noiembrie 2011. Å¢intele băieților erau în special casele celor plecați în străinătate, amplasate la margine de sat. În timpul perchezițiilor, oamenii legii au găsit o mare parte din bunurile furate. Printre bunurile recuperate s-au numărat scule electrice, plasme ori mașini de tuns iarba.
Pe rolul Judecătoriei Focșani mai este un dosar, în care aceeași grupare este judecată pentru furt. Faptele au fost descoperite după tri-miterea în judecată a inculpaților, iar dosarele nu au fost conexate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?