Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Cinci sportivi de la Addras merg la „Roma Open“


   În zilele de 16 și 17 iunie 2012, Complexul Sportiv „Palazzetto dello Sport” situat în Piazza Apollodoro din capitala Italiei, va fi gazda unei prestigioase competiții de Taekwondo WTF – „Roma Open”. Turneul se adresează tuturor categoriilor de vârstă, copii, cadeți, juniori, seniori fiind organizat de către Federația Italiană de Taekwondo, în colaborare cu asociația sportivă „Taekwondo CSEN”, fiind așteptați competitori din 15 țări printre care Argentina, Mexic, Spania, Italia,  Bulgaria, Grecia și România.
   C.S. Addras Focșani va alinia la startul acestei competiții 5 sportivi la categoriile de vârstă cadeți și juniori, după cum urmează: Andy Cuconoiu cadet 1 masculin – 45 kg, Nicu Chirilă cadet 1 masculin – 41 kg, Andrei Chirilă junior masculin – 48 kg, Cătălin Herghelegiu junior masculin – 51 kg și Elena Dănilă, ju-nior feminin – 46 kg. Turneul reprezintă un important test de verificare al pregătirii sportivilor, având în vedere nivelul ridicat dat de participarea unor echipe puternice atât de pe continentul nostru, cât și de peste ocean.
   Sportivii focșăneni nu sunt la prima competiție internațională în acest an, în luna ianuarie un lot participând la turneul „ML Cyprus Open” în Larnaca, de unde s-a întors cu rezultate meritorii. „Sperăm să avem o evoluție foarte bună și să facem cinste drapelului tricolor, așa cum am făcut-o de fiecare dată când sportivii au evoluat pe arenele internaționale. Aceasta mai ales datorită faptului că, vom avea o galerie numeroasă, foarte mulți prieteni, rude sau cunoștințe stabilite în Peninsulă anunțându-și prezența pentru a ne susține și a fi cu sufletul alături de noi. Îmi doresc foarte mult ca, pe viitor acești copii minunați să poată beneficia de condiții mult mai bune de antrenament, întrucât potențial avem însă din păcate, dat fiind contextul socio-economic la momentul actual resursele sunt limitate”, a precizat antrenorul Adrian Dochioiu, de la CS Addras Focșani.
   În luna septembrie, la Focșani va avea loc cea de-a III-a ediție a turneului „Cupa Vrancea-Taekwondo WTF”, proiect competițional inițiat de către Clubul Sportiv Addras Taekwondo, având drept scop atragerea tineretului către sălile de sport și promovarea valorilor urbei locale, unde vor fi invitate să participe echipe din țara noastră, Bulgaria, Grecia, Moldova și Italia. Mai multe amănunte despre Disciplina Olimpică Taekwondo WTF și activitatea C.S. Addras Taekwondo Focșani pe site-ul oficial al clubului www.addras.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?