Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Noul Consiliu Judeţean va fi constituit azi


   Noul plen al Consiliului Județean Vrancea, rezultat în urma alegerilor din 10 iunie, va fi constituit astăzi, în cadrul ședinței convocate de președintele Marian Oprișan. Åžedința de constituire va avea loc în Sala Mare a Consiliului Județean. Tot în cadrul ședinței de astăzi, vor fi aleși și cei doi vicepreședinți ai instituției.  

   Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean se află cinci proiecte de hotărâre, care vor asigura etapele legale, necesare validării consilierilor nou aleși și alegerea celor doi vicepreședinți. În prima etapă va fi constituită comisia de validare a Consiliului Județean pentru  mandatul 2012 – 2016, după care se va trece la validarea mandatelor consilierilor județeni.
   După aceasta, plenul va supune aprobării proiectul de hotărâre privind  constatarea ca legal constituit a Consiliului Județean Vrancea, iar ulterior se va trece la constituirea comisiilor de specialitate. Ultimul punct pe ordinea de zi se referă la alegerea vicepreșe-dinților Consiliului Județean.
   Vineri, președintele BEJ Vrancea, procurorul Florin Å¢îrlea, a înmânat certificatele constatatoare consilierilor județeni aleși la alegerile locale din 10 iunie. Conform rezultatului final al alegerilor locale, prezentat de BEJ Vrancea, USL a obținut 21 de mandate, Alianța pentru Vrancea (alianța electorală din care face parte PDL – n.r.) a primit 6 mandate, iar PP-DD a primit 4 mandate.
Consilierii aleși pe listele USL sunt: Marian Oprișan, Nini Săpunaru, Ionel Cel Mare, Victor Roman, Dragoș Bîrlădeanu, Cătălin Popescu, Vasile Carnariu, Constantin Guguianu, Åžtefan Buzărnescu, Eduard Lambrino, Dan Giani Bălan, Rodica Boboc, Laurențiu Marin, Anișoara Aioanei, Vasile Melinte, Nicușor Blîndu, Adrian Grosu, Ion Epure, Cătălin Ghețu și Mihai Nedelcu.
   Marian Oprișan va renunța la funcția de consilier, deoarece a fost ales președinte al Consiliului Județean, prin vot uninominal, locul său urmând a fi luat de Aura Lăcrămioara Eșanu. Åži deputatul Nini Săpunaru va renunța la funcția de consilier județean, preferând fotoliul de parlamentar, în locul acestuia urmând a fi validat Dănuț Cristian.
   De la APV, consilieri județeni sunt Liviu Bostan, Emilian Diaconu, Valerică Panciu, Constantina Negoiță, Cornel Negru, Dorina Vraciu și Ionuț Bogdan Nica. PP-DD va avea în Consiliul Județean patru reprezentanți, respectiv Neagu Murgu, Ticu Lazăr, George Petric și Jănică Bordeanu.

Marian Oprișan, învestit în funcție vinerea trecută

   Vinerea trecută, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost învestit în funcție, la noul sediu al Tribunalului Vrancea. Învestirea a avut loc în prezența președintelui Tribunalului Vrancea, judecătorul Costică Diță, a președintelui Judecătoriei Focșani, Daniela Matache, a prefectului Octavian Vieru și a subprefectului Cristi Misăilă.
   La ceremonie au fost prezenți parlamentari, primarii localităților vrâncene, consilierii județeni aleși, șefi ai instituțiilor publice deconcentrate, reprezentanți ai societății civile și clericale. După depunerea jurământului, Marian Oprișan a prezentat obiectivele pentru următorii patru ani în care județul nostru trebuie să capete statutul de Vrancea Puternică.
   Prioritare pentru șeful administrației publice județene sunt proiectele de modernizare a drumurilor naționale care traversează județul. Potrivit lui Marian Oprișan, cu câteva excepții, respectiv DN 2D, E 85, DN 23, DN 2L, celelalte drumuri din Vrancea arată ca „după un bombardament” deoarece, în ultimii patru ani, vechiul guvern nu a acordat bani pentru lucrările de reabilitare și modernizare a drumurilor naționale.
   Drumurile naționale care sunt singura cale de acces pentru zeci de mii de vrânceni de pe Valea Milcovului, Valea Râmnicului, au devenit aproape impracticabile.

Proiect de 200 milioane euro pentru apă și canalizare

   Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a anunțat că administrația județeană pregătește un proiect de circa 200 milioane euro pentru îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare din localitățile județului. Fondurile europene vor fi accesate prin Programul Operațional Sectorial de Mediu, iar în proiect vor fi cuprinse localitățile vrâncene din mediul rural, care nu fac parte din VranceAqua. Marian Oprișan a explicat că este o continuare a proiectului VranceAqua pentru că „este normal să investim în infrastructura privind calitatea vieții cetățenilor județului Vrancea”.
  Åžeful administrației județene a spus că, în același timp, vor fi continuate și finalizate celelalte proiecte din fonduri europene inițiate în ultimii ani, proiecte importante pentru îmbunătățirea calității vieții vrâncenilor.

Descentralizarea administrației locale, obiectiv prioritar 

   Descentralizarea totală a puterii centrale către administrațiile locale este un alt obiectiv care trebuie îndeplinit în mandatul 2012-2016, a afirmat șeful administrației județene. Marian Oprișan a precizat că în acest mandat, USL va demonstra că este altfel decât vechiul guvern pedelist care a avut un comportament iresponsabil față de comunitățile locale. „Viitorul european al României, al Comunității Europene, este viitorul comunităților locale, nu este viitorul guvernelor”, a afirmat Marian Oprișan.
   Acesta a arătat că cetățenii care plătesc taxe și impozite trebuie să aibă la dispoziția lor „toate componentele de funcționare ale unei comunități” și nu să fie trimiși până la București, la ușa miniștrilor, dacă vor să obțină un aviz. „Toate aceste lucruri trebuie rezolvate prin descentralizarea totală a puterii la nivelul comunităților locale. Vă asigur că avem toată înțelegerea Guvernului condus de Victor Ponta și toată determinarea pentru a ajunge la un mod de organizare administrativ cât se poate de categoric în perioada următoare”, a continuat Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?