Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Şapte obiceiuri nesănătoase legate de alimentație


   Mulți dintre noi se vor regăsi în descrierea ce urmează, pentru că timpul redus pe care îl avem la dispoziție ne forțează să adoptăm câteva obiceiuri nesănătoase legate de modul în care mâncăm: masa de dimineață nu mai există, prânzul este luat în fugă sau în grabă, urmând apoi consumarea unor sucuri carbogazoase, dulciuri sau cafea; masa de seară este fie programată foarte târziu, fie nu mai există. Mai departe, vom detalia cele șapte obiceiuri ale omului modern, când vine vorba de mâncare.
 
1. Junk food. Alimentele care conțin puține fibre și mult zahăr, sare și grăsimi parțial hidrogenate crează de obicei, o oarecare dependență; gulsul ne place atât de mult, încât avem tendința de a le consuma iar și iar. Dacă am mânca de 5-6 ori pe zi fructe proaspete, legume, cereale, rezultatul va fi acela de reducere a caloriilor și depozitarea unei cantități mai mici de grăsime.
Consumul acestor alimente cunoscute și cu denumirea de ”junk food” este principala cauza de obezitate în Statele Unite ale Americii.
 
2. Înfometarea. Înainte și după consumarea alimentelor nesănătoase, tendința este de a nu mai mânca deloc. Renunțăm la micul dejun, iar corpul pur și simplu ”flămânzește” timp de 12-18 ore; urmarea va fi, desigur, consumarea aproape automată a altor alimente la fel de nesănătoase sau a unei mese foarte bogate.

3. Cei mai mulți dintre noi nu acordăm prea multă atenție alimentelor pe care le consumăm. Nu știm câte calorii sau grăsimi dăunătoare consumăm zilnic, lucru valabil mai ales în cazul celor care mănâncă des la restaurant. Aceste calorii în plus se transformă în grăsime.
 
4. Zahărul, făină albă, cafeină și carbohidrații simpli. Zahărul ridica nivelul de glucoză din sânge, forțând corpul să producă insulină și schimbând astfel ritmul metabolismului. Cei care mănâncă alimente în compoziția cărora intră făină albă și zahăr, produse care de altfel nu conțin calorii ”bune” pentu corp, vor acumula mai multă gasime care apoi va fi foarte greu de eliminat.
Și cofeina ridică nivelul de insulină, încetinind procesul de ardere a grăsimilor care începe dimineața și continuă pe tot parcursul zilei.
Consumul alimentelor cu carbohidrați simpli, seara, favorizează depunerea grăsimilor și fluctuațiile nivelului de zahăr din sânge. Dacă mâncați seara alimente bogate în fibre, zahărul din sânge va fi menținut la un nivel constant, normal, permițând corpului să între în starea de repaus bine-meritată.
 
5. Micul dejun. Probabil credeți că stomacul este cel care vă ”spune” când ați mâncat destul. Greșit! Creierul face acest lucru, cam la 20 de minute de când ați început să mâncați. Când mâncați cu calm, fără grabă, cantitatea de alimente consumată va fi semnificativ mai mică.

6. Lipsa exercițiului fizic. De obicei, cu cât dorința de a ieși la o plimbare este mai mică, cu atât mai mult plimbarea respectivă vă va face bine. Mișcarea și exercițiile fizice cresc ritmul metabolismului și ajută la arderea mai multor grăsimi.
 
7. Consumul unei cantități insuficiente de apă. Apa este de o importanță crucială pentru funcționarea corectă a celulelor creierului și fiecărui organ din corp, inclusiv pentru piele. Pentru a procesa cantitatea de grăsime acumulată în mod normal, corpul are nevoie de cel puțin opt pahare cu apă pe zi.
   Apa nu numai că satisface setea, dar reduce senzația de foame și curăță corpul de toxine. Lichidele de genul băuturilor carbogazoase și cafeaua au efectul exact opus: ele golesc organismul de apă.
     

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?