Judoka Laris Borș, de la Liceul cu Program Sportiv Focșani este un elev emerit, premiant, dar și un sportiv de excepție la secția de judo. Zilele trecute, acesta a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Cupa Mondială pentru copii de la Gyor (Ungaria), unde a câștigat toate cele patru meciuri prin ippon la categoria 36 de kilograme, după ce în primul tur a reușit să treacă de un sportiv al țării gazdă.
Laris a început să practice judo la vârsta de 6 ani, la îndrumarea tatălui său (practicant și el al sportului pe tatami), primul antrenor fiind Stănică Grosu. De-a lungul timpului, sportivul a lucrat și cu alți tehnicieni de la Liceul cu Program Sportiv (Dumitru Zisu și Marinel Palade), iar în ultimii doi ani de zile a lucrat cu Iulian Surlă. În palmaresul lui Laris Borș se află medalia de aur la Campionatul Național Under 15, o medalie de argint la CN Under 13, o medalie de bronz la CN Under 13 de ne-waza (luptă la sol) și locul I la turneul internațional „25th Annual Liberty Bell Judo Classic”, întrecere care s-a desfășurat în Philadelphia (Statele Unite ale Americii).
Judoka se pregătește pentru Campionatul Balcanic care va avea loc pe 6 iulie, la Sliven (Bulgaria).
Daniela Zgherea, pe tatami la „Europene”
Judoka Daniela Zgherea (LPS – CSM 2007 Focșani) va participa astăzi la Campionatul European Under 17, competiție care se va desfășura la Bar (Muntenegru). Sportiva va intra pe tatami în cadrul categoriei 44 de kilograme. „Este o tânără liniștită, extrem de ta-lentată când vine vorba de practicarea judo-ului. Sperăm să o vedem medaliată la Europene. Cu multă muncă, există șanse în acest sens”, a declarat antrenorul Stănică Grosu.