Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Peste 500 de persoane, tratate în Centrul de Permanenţă


   Sute de vrânceni au beneficiat de îngrijiri me-dicale în cadrul Centrului de Permanență din Mărășești.
   Medicul Lucian Bulză, coordonatorul Centrului de Permanență din Mărășești, ne-a spus că de aproximativ o lună și jumătate, de când  Centrul a fost inaugurat, aproximativ 530 de persoane au beneficiat de îngrijiri medicale specifice. Doctorii au tratat de la simple dureri de cap, până la afecțiuni mai grave. „Am avut aproximativ 530 de solicitări la Centrul de Permanență. Patologia cazurilor a fost diversă, dureri abdominale, cefalee, mușcături de căpușe. Când a fost nevoie, pacienții au fost transferați la Spitalul Județean, pentru investigații suplimentare. Cele mai multe cazuri vin în intervalul orar 15.00 – 21.00 și în zilele când sunt sărbătorile legale. Cei mai mulți au fost din Mărășești și din loca-litățile din jur”, a afirmat medicul Lucian Bulză.
   Centrul de permanență din Mărășești a devenit funcționabil pe 1 mai, fiind inaugurat oficial pe 4 mai. Acesta a fost amenajat în sediul fostei camere de gardă a Spitalului din Mărășești și este alcătuit dintr-o cameră de gardă în care stau medicii, o cameră în care aceștia oferă consultații, o alta, cu două paturi, pentru spitalizare de zi și o sală de așteptare. Unitatea medicală este dotată cu aparatură de ultimă generație, provenită de la fostul spital din localitate. 
În cadrul Centrului de permanență de la Mărășești lucrează șase medici de familie și șase asistenți medicali, care sunt prezenți zilnic, între orele 15.00 – 8.00. În week-end și de sărbătorile legale, programul este non-stop. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?