Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Omorât de o remorcă


   Un bărbat din Focșani a murit sâmbătă, în urma unui accident rutier stupid. Incidentul s-a produs în localitatea Lămotești, comuna Milcovul.
   Victima se deplasa regulamentar, pe acostament, în momentul în care a fost lovită de remorca unui VW Transporter, care s-a desprins și a luat-o pe contrasens. Mașina era condusă de Ma-rius Dorinel T., de 28 de ani, din Brașov.
   Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața lui Paul S., de 46 de ani, din Focșani, bărbatul decedând la fața locului, la scurtă vreme de la producerea accidentului. După ce l-a lovit mortal pe focșănean, remorca s-a oprit într-un alt autoturism, parcat în fața unei porți. Proprietarii mașinii avariate erau în vizită la părinți.
   Polițiștii spun că șoferul mașinii marca VW Transporter a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. „Mașina marca VW Transporter, condusă de o persoană din Brașov, circula pe direcția Focșani-Gologanu. În loca-litatea Lămotești, remorca acesteia s-a desprins, a ajuns pe contrasens și a accidentat mortal un bărbat, care se deplasa pe marginea drumului. De asemenea, un alt autoturism, care era parcat, a fost avariat. Åžoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a afirmat inspectorul principal Săndel Stoica, din cadrul Biroului Rutier Focșani.
   Polițiștii vor face verificări pentru a stabili cum s-a desprins remorca și cine se face vinovat de acest lucru. În funcție de rezultatele anchetei, ei vor lua și măsurile care se impun, potrivit legii.

Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?