Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Festivalul Coral Internaţional Pastorala, între 6-8 iulie, la Focşani


   Cu ocazia Zilelor Municipiului Focșani, care au loc între 6-10 iulie, are loc  Festivalul Coral Internațional „Pastorala”, ediția a VII-a, între 6-8 iulie. Joi vor sosi formațiile corale participante: Asociația Centrul Cultural „Pondiacos Kallitheas – Sykeon” (Grecia), Corala „Camerata” Brăila, Corul tradițional „Armonia” din Brăila și Corul de Cameră „Preludiu” din București. Vineri dimineață, în sala de ședinte a Consiliului Local, va avea loc primirea invitaților de către consilierii locali și un recital coral. De la ora 10.30, la Mausoleul Eroilor din Sud vor avea loc recitaluri ale corurilor participante, sub titlul „Omagiu Eroilor neamului”. De la ora 15.00, în Piața Unirii se va desfășura promenada formațiilor corale, care vor susține microrecitaluri, alături de o expoziție de artă fotografică. Tot aici va avea loc și o expoziție de flori, intitulată „Simfonia Florilor”, și dialogul corurilor participante. De la ora 16.30, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” va fi deschiderea oficială a Festivalului Coral Internațional „Pastorala”. Sâmbătă, 7 iulie, vor fi concerte și recitaluri susținute de Corul „Pondiacos Kallitheas – Sykeon” din Grecia și Corul „Pastorala”.
   Tot în această zi corurile se vor deplasa la Iași, unde vor susține microrecitaluri de muzică bizantină la Biserica „Trei Ierarhi” și Catedrala Mitropolitană, dar vor vizita și Universitatea „Al. I. Cuza”, Palatul Culturii, Teatrul „Vasile Alecsandri”.
   Duminică dimineață, la Biserica „Sf. Nicolae Nou” din Focșani, Corala din Grecia și „Pastorala” vor participa la liturghie. În această zi se va și încheia festivalul.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?