Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Young Stars Panciu şi-a stabilit obiectivul: locurile 1-6


   Pentru fotbaliștii de la FC Panciu, luni, 16 iulie începe greul. Lotul formației „dintre vii” vor efectua cantonamentul montan în localitatea suceveană Frasin. Conducerea echipei „dintre vii” a stabilit ca stagiul de pregătire din acest an să aibă loc la Pensiunea Casa Albă din Frasin (Suceava), locație pe care fotbaliștii pănceni au mai testat-o în ultimii ani.
   Pentru stagiul de pregătire, antrenorii echipei din Panciu vor pune baza pe ședințele de pregătire, dar și evoluția jucătorilor din „amicale”. Reunirea lotului este programată la Stadionul Orășenesc din Panciu pe 9 iulie, la ora 18.00. După o săptămână cu antrenamente pe plan local, echipa va pleca în cantonament la Frasin (Suceava).
   Pentru sezonul 2012-2013 al ligii a treia, păncenii și-au fixat ca obiectiv clasarea pe unul din primele șase locuri ale seriei. La nivelul lotului vor exista și schimbări de jucători. Fundașului Gurguiatu i-a expirat contractul și este așteptat la renegocierea contractului, deși oscilează între a continua sau nu cu gruparea „dintre vii”, iar lotul va fi completat de alți jucători tineri.

Sezonul începe pe 17 august
  
   Campionatul Ligii a 3-a are programată prima etapă pe 17 august a.c., turul încheindu-se, cu etapa a 15-a, pe 23 noiembrie a.c.  Întrecerea se va relua la data de 1 martie 2013, ultima etapă fiind programată pe 31 mai 2013. Tragerea la sorți a noului sezon va avea loc pe 23 iulie, la sediul Federației Române de Fotbal.

Åži-au schimbat denumirea
   
   Din sezonul 2012-2013 al campionatului, CS Panciu va deveni Young Stars Panciu, un club privat care va putea fi finanțat de Primăria și Consiliul Local prin proiecte de finanțare. Măsura luată de FRF la recomandarea UEFA vizează doar neimplicarea politicului în fotbal.
   În continuare cluburile sportive de drept privat (care în fapt sunt organizații nonguvernamentale, nonprofit și nu pot fi asimilate cu SRL-urile uneia sau mai multor persoane), pot fi finanțate de la bugetul local prin accesarea proiectelor de finanțare din fonduri nerambursabile în condițiile legii,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?