O femeie din Jariștea a ajuns la spital, marți seara, după ce s-a accidentat grav în timp ce se afla în mijlocul de transport în comun care o ducea spre casă.
La ora 19.35, medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe au sunat la poliție și le-au spus oamenilor legii că la spital a ajuns Spridoana C., de 54 de ani, din comuna Ja-riștea, care a fost victima unui accident. Potrivit medicilor, femeia s-a ales cu mai multe fracturi, starea sa de sănătate fiind gravă.
În urma sesizării, polițiștii au început să facă verificări. Au stabilit că victima era pasageră într-un mijloc de transport în comun, Mercedes Sprinter, condus de Costel R., de 45 de ani, din Focșani. În momentul accidentului, mașina se deplasa pe direcția Odobești-Jariștea. Polițiștii spun că șoferul ar fi frânat brusc, moment în care femeia s-a dezechilibrat și a căzut, suferind răni grave.
Polițiștii au întocmit dosar penal de cercetare, iar în funcție de rezultatele anchetei și de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru refacere, vor fi luate și măsurile care se impun.
Un alt accident s-a produs la ora 8.20, pe strada Republicii din Adjud. Eugen F., de 72 ani, din Sascut, județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism Dacia, nu i-a acordat prioritate de trecere Elenei M., de 22 ani, din comuna Podul Turcului, județul Bacău, care traversa strada pe marcajul pie-tonal. În urma accidentului, tânăra a fost rănită ușor. Åi în acest caz a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.