Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Doggerland, “ţinutul scufundat”


   Doggerland, un ținut din largul coastelor britanice, acoperit de ape între anii 18.000 î.e.n. și 5.500 î.e.n., care se întindea din nordul Scoției până în Danemarca, a fost descoperit recent de cercetătorii britanici. Din Doggerland făcea parte și teritoriul în care se află în zilele noastre Canalul Mânecii și Insulele Canalului. În acea regiune trăiau zeci de mii de oameni.
   După 15 ani de cercetări, povestea ținutului Doggerland a fost prezentată în cadrul Expoziției Åžtiințifice de Vară organizată de Royal Society. Savanții britanici consideră că acel ținut a fost în trecut „centrul adevărat” al Europei până când a fost afectat de un „tsunami devastator”. „Am făcut speculații vreme de mulți ani despre existența acestui tărâm dispărut, pe baza oaselor aduse la suprafață de pescari din diverse puncte din Marea Nordului, dar abia după ce am început să colaborăm cu companiile petroliere, în ultimii ani, am putut să ne dăm seama cum arăta acest ținut”, a explicat profesorul Richard Bates, de la Departamentul de științe ale Pământului din cadrul Universității St. Andrews din Scoția.
   „Am putut să alcătuim un model probabil al florei și faunei sale, să reconstituim imaginea străvechiului popor care a trăit aici și să începem să înțelegem câteva dintre evenimentele dramatice care au schimbat acest ținut, inclusiv creșterea nivelului mării și producerea unui tsunami devastator”, a adăugat Richards Bates.
   Acest proiect științific reprezintă o colaborare a Universității St. Andrews cu universitățile din Aberdeen, Birmingham, Dundee și Wales Trinity St. David. Å¢inutul a fost descoperit cu ajutorul unor tehnici științifice inovatoare, iar savanții au aflat astfel povestea schimbărilor dramatice de relief și de climă prin care a trecut continentul european. Expoziția interactivă vernisată de Royal Society a „readus” la viață populațiile din mezolitic din ținutul Doggerland, prin intermediul artefactelor descoperite pe fundul Mării Nordului. Aceste artefacte – în principal fragmente din armele folosite de oamenii din acea vreme și oase de animale – datează din secole diferite.
   Potrivit cercetărilor întreprinse, relieful ținutului Doggerland era modelat de dealuri și văi, mlaștini întinse, lacuri și râuri foarte mari. Oamenii de știință analizează în prezent și alte dovezi ale prezenței umane în regiune, printre acestea numărându-se un posibil sit funerar, formațiuni de pietre dispuse după un anumit tipar și un uriaș cimitir al mamuților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?