Rasa câinelui ales ca animal de companie influențează gradul de atractivitate al stăpânului, astfel că posesorii de golden retriever sunt ideali pentru o relație, în timp ce bărbații care au un buldog francez sunt mai potriviți pentru o aventură de o noapte, potrivit unui sondaj.
Potrivit răspunsurilor furnizate de aceștia, atât femeile, cât și bărbații care au un retriever sunt percepuți ca fiind mai atrăgători, în timp ce bărbații care au un buldog francez și femeile care au un chihuahua sunt probabil pretențioși, nu prea deștepți, dar potriviți pentru o aventură de o noapte.
Pe de altă parte, bărbații care au un golden retriever, chiar dacă sunt percepuți ca fiind atenți și de încredere, nu inspiră prea multă siguranță, acesta nefiind un foarte bun câine de pază. În schimb, bărbații care au optat pentru un ciobănesc german sunt considerați capabili să rezolve probleme și sunt apreciați de femei.
Alegerea unui labrador indică despre un bărbat că acesta va fi un părinte bun. O alegere excelentă pentru un bărbat ar fi și un husky, exprimând de asemenea încredere și seriozitate.
Pentru bărbați, femeile care au un golden retriever sunt ideale pentru o relație, în timp ce posesoarele de beagle reprezintă „exact ceea ce-și doresc bărbații de la o femeie”, datorită mărimii și temperamentului rasei, exceptând însă instinctele de vânătoare.