Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Aspiratorul aruncă în aer miliarde de particule pe minut


   Miliarde de particule și sute de mii de bacterii – este ceea ce poate arunca în aer un aspirator pe minut. Testele efectuate de o echipă de la Universitatea Laval (Quebec) arată că în aer este aruncată o cantitate incredibilă de praf și microbi la fiecare folosire a aspiratorului.
   Experiența a fost realizată într-un tunel aerodinamic, curățat înainte pe cât posibil. Apropiați ai cercetătorilor au adus circa 20 de modele de aspiratoare, intenția fiind recrearea condițiilor reale de utilizare. Sacii de praf nu au fost goliți, vechimea aspiratoarelor era între câteva luni și câțiva ani, iar prețul lor, cuprins între o sută și o mie de dolari.
   Rezultatul a fost că emisia de particule ultrafine s-a situat între 4 milioane și 110 miliarde pe minut, alcătuită în principal din carbon și cupru, rezultat din uzura motorului. În privința bacteriilor, emisiile pot atinge 700.000 de unități pe minut. Nu s-a stabilit nicio legătură între cantitatea emisiilor și cea a bacteriilor din sacii de praf. Diferența depinde de capacitatea componentelor aspiratorului de a asigura etanșeitatea sacului. Este important de precizat că nu s-a demonstrat în niciun caz că aspiratoarele contribuie la răspândirea unor bacterii patogene. În ceea ce privește particulele fine, se pune întrebarea dacă și în ce măsură sunt implicate în procesele inflamatorii (îndeosebi în sistemul respirator). Specialiștii canadieni invită la prudență și le recomandă celor care folosesc des aspiratorul să opteze pentru un aparat de calitate, admițând astfel să facă un efort financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?