Fundația Soros România a organizat o audiere publică sub gene-ricul „Efectele migrației asupra copiilor rămași acasă”, cu scopul de a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor care au părinții plecați la muncă în străinătate. Astfel de dezbateri sunt extrem de binevenite, în condițiile în care numărul acestor copii crește de la un an la altul. O statistică foarte exactă a copiilor cu părinți plecați în străinătate este extrem de dificil de făcut pentru că, deși legislația prevede că cei care pleacă au obli-gația de a anunța autoritățile, prea puțini o fac.
În județul nostru, potrivit datelor furnizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, tânjesc după părinții lor, plecați departe, 3.656 de copii din 2.741 de familii. Dintre aceștia, 1.322 de micuți (din 970 de familii) au rămas și fără mamă și fără tată, 1.747 de copii, din 1.272 de familii, au rămas totuși să crească alături de un singur părinte, în timp ce 587 prichindei din 499 de familii monoparentale sunt acum, în grija altora.
Din totalul de 3.656 de copii cu părinții plecați la muncă peste graniță, 3.539 au rămas, totuși, în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără să fie nevoie ca statul să instituie vreo măsură de protecție. Alți 25 de copii – dintre care 20 cu ambii părinți plecați și 5 cu un singur părinte plecat – au ajuns în grija unor asistenți maternali, iar pentru 21 s-a instituit măsura de protecție a plasamentului în centre. Dintre aceștia din urmă, 16 au rămas fără ambii părinți, trei copii mai au totuși acasă un părinte, și încă doi au ajuns în centre, după ce părintele unic a fost împins de sărăcie să încerce să câștige bani muncind peste graniță.
Potrivit informațiilor furnizate de condu-cerea DGASPC, pentru alți 52 de copii s-a instituit măsura de protecție a plasamentului la rude până la gradul IV, trei au ajuns în plasament la alte familii decât rudele, iar 16 se află în „alte situații”. Dintre copiii înregistrați la începutul lunii mai, ca având părinții plecați în străinătate, 51 nu au împlinit încă un anișor, 140 au vârste cuprinse între unu și doi ani, 3.465 au între 3 și 18 ani. Mai exact, 638 de copii sunt la vârsta preșcolară, 953 au între șapte și nouă ani, alți 1.019 sunt între 10 și 13 ani, iar 855 au între 14 și 18 ani.
La nivel de țară, la sfârșitul anului 2011, Direcția Generală pentru Protecția Copiilor a identificat un număr de 83.000 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Din numărul total, 3.600 de copii beneficiază de măsuri de protecție specială, cei mai mulți aflându-se în grija rudelor până la gradul IV, ori în centre de plasament.
Recomandările specialiștilor
În cadrul audierii publice organizată, luna trecută, de Fundația Soros România, o echipă de experți formată din Raluca Popescu, sociolog, Daniela Gheor-ghe, psiholog, Ionel Oprea, adjunct Avocatul Poporului, și George Roman, expert drepturile copilului, a făcut o serie de recomandări care ar putea duce la îmbunătățirea situației copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate.
„Monitorizarea flexibilă a copiilor rămași acasă, în funcție de necesitățile acestora, implicarea școlii în procesul de identificare a copiilor, semnarea unui contract educațional cu unitatea de învățământ de către persoana care va îngriji copilul, acestea sunt doar câteva dintre posibilele soluții pentru îmbunătățirea situației copiilor rămași acasă în urma migrației părinților”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
Printre recomandările experților s-a numărat și necesitatea ca asistentul social să fie un liant între diferitele instituții active în comunitate, dar și actor activ în relația cu persoana în îngrijirea căruia rămâne copilul. De asemenea, ei au fost de părere că monitorizarea copiilor trebuie să fie flexibilă, în funcție de necesitățile acestora, și nu o dată la trei luni, conform reglementărilor actuale.
În ceea ce privește responsabilitatea școlilor față de copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, experții recomandă vizite efectuate de psihologi, consilieri, dar și profesori la domiciliul elevilor, mai ales în cazul elevilor care se află în grija unor persoane care nu vin la ședințele cu părinții și nu se implică în activitățile școlare. Altă recomandare ar fi crearea unei echipe multidisciplinare de specialiști (psiholog, consilier și mediator școlar) în fiecare unitate de învățământ.
