Medicii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP)Vrancea au întocmit, cu ajutorul medicilor de familie din județ, o listă cu necesarul de vaccinuri pentru trimestrele III și IV. Lista a fost transmisă deja Ministerului Sănătății.
Astfel, reprezentanții DSP au solicitat 2.800 doze vaccin împotriva hepatitei B pentru sugari, 5.600 doze de Pentaxim, cu proprietăți antidifteric, antitetanic, antipertusus, antipoliomielitic și anti Haemophilus influenzae, dar și 5.600 doze de vaccin hexavalent. Vaccinul hexavalent a fost inclus în noul calendar de vaccinări. Practic, acesta îmbină vaccinul hepatitic B cu vaccinul diftero-tetano-pertussis și va proteja împotriva a șase boli. „Acest vaccin înlocuiește cele două înțepături ce li se făceau sugarilor, cu o singură injectare”, spun medicii din cadrul DSP.
Dozele, care urmează să ajungă la sediul DSP în perioada următoare, vor fi distribuite maternităților din spitale, respectiv medicilor de familie. Conform noului calendar de vaccinări, intrat în vigoare de la 1 iunie, toate vaccinările cuprinse în Programul Național de Imunizări vor fi efectuate doar în maternități și la cabinetele medicilor de familie.