Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Vrea să-și dea copiii la stat, în loc să-i lase în grija bunicii!


   Raluca Avram, de 30 de ani, din Panciu, mama a trei copii cu vârste de 10, 7 și 5 ani, este scandalizată de faptul că bunica acestora, respectiv mama ei, a făcut demersuri să-i ia în plasament familial, când ea a dorit… să-i dea în grija statului! Femeia spune că bunica era interesată de fapt de obținerea unui apartament. Mai mult, afirmă că aceasta nu îi îngrijește deloc pe cei mici, care ar locui în condiții improprii, și că nu este lăsată să stea și ea alături de ei, să le poarte de grijă. În replică, bunica spune că nu a putut rămâne indiferentă când și-a găsit nepoții abandonați pe holul primăriei. „Eu nu pot să-mi las nepoții la stat, când eu i-am crescut! Am lăsat-o pe fiica mea să stea cu copiii cu gândul că se va împăca cu soțul ei. Dar ea nu vrea, preferă să trăiască în concubinaj cu finul ei, i-a spart și ăluia casa! Mă doare inima de ea, că e fiica mea, dar nu pot fi de acord cu așa ceva”, a spus Veronica Pavel, bunica celor trei copilași.

   
   Ce vină au copiii? De ce ajung ei să plătească întotdeauna pentru greșelile adulților? Pentru egosimul lor, pentru orgoliile și vanitățile lor care le întunecă, la un moment dat, mințile? Și ce poate fi în sufletul unui copil de 10 ani, de 7 ani sau chiar de 5 – cum sunt cei ce se află în mijlocul istoriei ce o voi relata în continuare – când  e amenințat că va fi dat „la stat”? Ei nu vor pricepe niciodată de ce nu mai pot rămâne lângă mama, tata sau bunici, nu vor înțelege de ce firul existenței lor de până la un moment dat se rupe brusc, de ce trebuie să crească deodată într-o lume străină…  „Statul”, acest „Bau-Bau” al celor mai nefericiți dintre nefericiți pui de om, îi va îngriji și-i va ocroti, însă nu va putea vindeca niciodată, niciodată, niciodată rana mereu vie provocată de abandon… 
   Trei frățiori – două fetițe și un băiețel -, copiii Ralucăi Avram, din Panciu, s-au trezit în mijlocul unui război care numai bine nu le face… Despre ei a povestit chiar cea care i-a adus pe lume. O poveste tristă, jalnică, ce va lăsa, cu certitudine, urme în suflețelele celor trei micuți… Iată ce s-a întâmplat:
   Zilele trecute, Raluca Avram a venit la sediul redacției noastre dorind să se afle că mama ei i-a luat copiii să-i crească, trecând peste dorința sa de a-i da la stat! Să fii mamă și să te superi că propria mamă ți-a sărit în ajutor, ocrotind tot ce ai mai drag pe lume, așa ceva încă nu mai auzisem… Raluca a povestit ca totul a început anul trecut, când s-a despărțit de soțul ei. „M-am despărțit de el din cauza bătăilor și scandalurilor. Stăteam în gazdă pe atunci și când am plecat, am luat copiii cu mine. Fata cea mare, de 10 ani, am dus-o la mama, că trebuia să se ducă la școală, iar ceilalți doi au rămas cu mine. La un moment dat, a venit soțul să-i ceară. El lucra și zicea că va angaja o bonă să aibă grijă de ei. Eu am vrut să fac un act la notariat cum că i-am dat în grijă copiii, dar acolo ni s-a zis că nu se poate, cât timp nu suntem divorțați. I-a luat, și la o săptămână a sunat la Protecția Copilului cum că am abandonat copiii! Au venit de la Protecție, a fost scandal mare, eu le-am zis că nu i-am abandonat, dar fiindcă nu am o locuință și un serviciu le-am spus că vreau să-i dau la stat. Am făcut și cerere la primăria Panciu pentru asta. Și aici a intervenit mama”, a spus Raluca.

„Mama mi-a luat copiii din interes”

   Raluca spune că tot circul este din cauza mamei sale, Veronica Pavel, care a intervenit, făcând demersuri să-și ia nepoții în plasament. Miza ar fi fost, în opinia femeii, obținerea unui apartament. Ea este convinsă că a reușit să facă asta pentru că lucrează chiar în primărie, ca soră medicală comunitară. „Mama a fost evacuată, pentru că locuia într-o casă naționalizată care a fost scoasă la licitație și vândută. Cred că i s-a spus că dacă are și copiii în grijă, poate obține mai ușor un apartament. Apartament a primit, dar pe numele fratelui meu, că ea a mai avut unul și l-a vândut. Acum stau acolo cu toții, în trei camere: mama cu tata, fratele pe numele căruia e apartamentul, alt frate mai mic, care e în clasa a VII-a, plus fratele mai mare cu soția și copilul lor. Și tot aici stau și copiii mei! Zece oameni în trei camere!”, spune Raluca.
   Ea susține că nu i se permite să stea și ea alături de copii și este nemulțumită de faptul că aceștia nu ar fi deloc îngrijiți. „Dacă tot i-a luat, măcar să-i îngrijească! Dar nu-i spală, nu-i hrănește, îi trimite la centrul ăla de la Asociația «Rom pentru Rom», stau toată ziua pe stradă. Sunt plini de păduchi, le face baie în cadă o dată pe lună! Cât am stat acolo, am văzut, nu aveam voie dă dau drumul la apă, decât cu porția, ca să nu consume! L-au învățat pe ăla mic să spună că nu mai sunt mama lui… Tata m-a amenințat că mă aruncă de la balcon dacă mai calc pe acolo. Vor să mă împac cu fostul soț, asta vor ei, deși au văzut ce am pățit cu el, numai bătăi și scandaluri! Nu înțeleg că el are altă relație acum, și eu am altă relație!”, a explicat Raluca, spunând că tot ce dorește este ca cei mici, dacă tot au fost luați de bunica lor, să fie îngrijiți și să i se permită să-i vadă. „Ori are grijă de ei, ori îi dau la stat! Că eu încă n-am văzut nicio hârtie oficială prin care să-i fi fost încredințați! Îi dau la stat cât timp umblu să găsesc o gazdă și un serviciu, apoi îi iau înapoi”, a mai spus ea.

„Și-a abandonat copiii și stă în concubinaj cu finul ei!”

   Contactată de reporterii noștri, Veronica Pavel, bunica celor trei copii, a spus că niciuna dintre afirmațiile fiicei sale nu este adevărată și că a ajutat-o multă vreme, atât cât a putut. „Cum poate să spună așa ceva, că-i țin murdari și flămânzi, când eu fac tot ce e posibil omenește să le fie bine nepoților mei! Ea și-a abandonat copiii pe holul primăriei, asta nu spune? Normal că i-am luat, că doar eu i-am crescut, mai ales fetița cea mare! Eu am lăsat-o să stea cu copiii, cu gândul că se va împăca cu bărbatul ei. Dar ea pleca noaptea la concubin, că trăiește cu finul ei, pe care l-a cununat, și ziua dormea! Cum să fiu de acord cu astfel de relație?! Copiii nici nu vor să plece de la mine, puteți veni să vedeți! Ea are o problemă că aș fi primit apartamentul pentru că am luat copiii, dar nu e deloc așa. Mereu înspăimânta copiii, le zicea «lasă că o să vă dau eu la stat și vedem noi după aia cui rămâne apartamentul». Soțul ei nu are nicio relație, cum spune ea, vine mereu și-și  vede copiii și le aduce câte ceva. A venit și protecția Copilului, mi s-a făcut anchetă, mi s-au încredințat copiii în plasament familial, doar că nu am primit încă hârtia oficială. Eu am avut milă de ea, am primit-o mereu, dar nu se mai poate! Vă dați seama că am făcut tot ce am putut să se îndrepte, că sunt mama ei și îmi fac griji pentru viitorul ei”, a spus bunica celor trei frățiori.

Nu s-a instituit încă măsura de protecție

   Reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea au declarat că deocamdată nu s-a instituit nicio măsură de protecție pentru cei trei copii ai Ralucăi, din simplul motiv că nu s-au finalizat formalitățile necesare. „Am discutat cu cei de la primăria Panciu și ni s-a comunicat că s-au implicat să facă dosarul în vederea instituirii măsurii plasamentului la bunică. De asemenea, am înțeles că cei trei copii sunt bine îngrijiți de aceasta, că mama lor nu are domiciliu și nici loc de muncă”, a declarat Ionel Chetroiu, șeful Serviciului Familial din cadrul DGASPC.
   Plasamentul copilului constituie o măsură de protectie specială, avand caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile legii, după caz, la o persoană sau familie, un asistent maternal sau un serviciu de tip rezidential. Potrivit legislației în vigoare, la stabilirea măsurii de plasament se va urmări cu prioritate, plasarea copilului la familia extinsă sau la familia substitutivă, menținerea fraților împreună și facilitarea exercitării de către părinți a dreptului de a vizita copilul și de a menține legătura cu acesta.

Vrea să se angajeze bonă

   Raluca spunea, în ziua când a venit la Focșani, că va merge la sediul DGASPC să vadă dacă cei trei copii ai ei sunt sau nu dați în plasament bunicii și să ceară verificări la domiciliul acesteia, astfel încât să se constate dacă sunt sau nu bine îngrijiți. „Dacă nu, fac cerere să-i dau la stat o perioadă. Acum umblu după o gazdă, să am și eu unde să locuiesc. Îmi caut și serviciu, am vorbit la o covrigărie, am vorbit și cu cineva care caută bonă… Am luat anunțurile din ziar. Acum, să vedem, aștept… Și imediat ce reușesc, am să-mi iau copiii la mine”, zice ea.
   Cât va dura până atunci, nu se știe… Ceea ce e clar, e că în mijlocul acestui război sunt trei suflete nevinovate. Trei pui de om care nu înțeleg și nu vor înțelege niciodată vorbele aruncate de-o parte sau de alta, pe deasupra capetelor lor. Și nu depinde decât de adulții care-i înconjoară, ca ei să reușească să treacă peste acest dezastru al vieții lor, fără să se simtă vinovați. Și fără să învețe să urască…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?