Ediția: Sâmbătă 18 ianuarie 2025 Nr. 6795
Ediția: Sâmbătă 18 ianuarie 2025 Nr. 6795

Motivele pentru care PRIMARII din Vrancea consideră că trebuie DEMIS Băsescu (II)


   Vrâncenii sunt chemați la vot pe 29 iulie pentru a spuna DA demiterii unui președinte care i-a mințit atunci când le-a promis că vor trăi mai bine. După ce, la alegerile locale, vrâncenii i-au pedepsit pe PDL-iști pentru faptul că au transformat România într-un stat al terorii, al minciunii și al urii, a venit rândul celui care a gândit și condus acest nou sistem politic, respectiv Traian Băsescu. Este președintele care a anunțat tăierile de salarii, ajutoare sociale, indemnizații pentru creșterea copilului, supraimpozitarea pensiilor, creșterea TVA-ului. Primarii vrânceni, cei care pe data de 10 iunie a.c. au fost aleși de cetățeni să le conducă destinele, spun că Traian Băsescu trebuie să plătească pentru suferințele aduse gratuit românilor, iar pentru acest lucru vrâncenii trebuie să vină cu toții la vot și să spună DA demiterii lui Traian Băsescu.

MÄ‚ICÄ‚NEÅžTI
   Primarul comunei Măicănești, Costel Necula, a declarat că este convins că locuitorii din comuna sa vor veni în număr mare la Referendum și vor vota DA pentru demiterea lui Traian Băsescu, deoarece acesta se face vinovat de tăierea salariilor, a indemnizațiilor, de impozitarea pensilor și, în general, de sărăcirea românilor.  „Sunt convins că locuitorii comunei Măicănești vor participa la vot în număr mai mare decât la alegerile locale și vor vota în majoritate pentru demiterea lui Traian Băsescu. Băsescu este răspunzător și vinovat de ce s-a întâmplat în țară, deoarece a condus toate instituțiile statului, fie ele legislative sau executive. S-au tăiat salariile, s-au diminuat pensiile, s-au tăiat indemnizațiile sociale, s-au închis firme, iar numărul șomerilor a crescut enorm. Traian Băsescu și clica sa pedelistă au făcut din România o moșie personală în care ei au decis după bunul plac. Din aceste considerente, Traian Băsescu trebuie să plece din fruntea țării pentru că ne-am săturat de atâta scandal „, a susținut primarul din Măicănești, Costel Necula.

NEREJU
   Primarul comunei Nereju, Ion Păucă este convins că peste 90 la sută dintre locuitorii comunei vor vota pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Primarul Păucă spune că motivele sunt foarte multe, însă cele mai importante sunt cele legate de „nerespectarea Constituției, a legilor țării și a statului de drept”. „Sunt convins că peste 90 la sută din locuitorii comunei vor vota pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Åžeful statului se face vinovat de tăierile de salarii, de pensii, de tăierea indemnizațiilor, de distrugerea economiei, de creșterea numărului șomerilor, dar, lucrul cel mai important, Băsescu se face vinovat de nerespectarea Constituției, a legilor țării și a statului de drept. Traian Băsescu nu a vrut să fie un mediator între instituțiile statului și nu a fost un bun negociator în relațiile externe ale țării. A produs multă ceartă și scandal între români și pe scena politică românească. Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care Traian Băsescu trebuie să plece din funcția de președinte al României. Ca atare, în momente de cumpănă pentru țară, avem nevoie de un președinte care să găsească soluții să redreseze România și să le dea românilor siguranța în ziua de mâine”, a spus primarul din Nereju Ion Păucă.

CORBIÅ¢A
   Primarul comunei Corbița, Emil Tacu, a declarat că prezența la Referendumul din data de 29 iulie va fi de peste 90 la sută, iar cei care vor vota demiterea lui Traian Băsescu vor fi peste 85 la sută. Primarul Tacu spune că oamenii s-au săturat de dezbinarea creată și susținută de șeful statului, dar și de faptul că prin măsurile luate personal și prin intermediul guvernelor Boc, au lăsat fără nici un fel de venit importante categorii sociale. „Oameni sunt nemulțumiți de tăierea de salarii, de impozitarea pensiilor, de diminuarea alocațiilor de creștere a copiilor, de tăierea venitului minim garantat, a indemnizațiilor pentru însoțitori ai persoanelor cu handicap și diminuarea indemnizațiilor persoanelor cu handicap. Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care Băsescu trebuie să plece. Ne-a promis că o să trăim bine și s-a asigurat prin tot ce a făcut că vom trăi din ce în ce mai rău. Prin toate ieșirile publice și declarațiile făcute către toate instituțiile publice și către societate în general, nu a făcut altceva decât să dezbine și să asmută categorii socioprofesionale împotriva altora”, a afirmat primarul din Corbița, Emil Tacu.

BOLOTEÅžTI
   Primarul din Bolotești, Åžtefan Sîchin spune că din discuțiile purtate cu cetățenii a reieșit că majoritatea vor veni la vot și vor vota într-un număr covârșitor pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. „Åžeful statului minte într-un mod ordinar, dar în același timp îi face pe alții mincinoși. Se comportă ca și cum ar fi venit din altă lume și nu ar fi din România. Vorbește de clasa politică românească ca și cum nu ar face parte din aceasta. Ca și cum Băsescu împreună cu pedeliștii nu ar fi furat toată țara. Se comportă ca și cum nu ar fi tăiat salarii, pensii, nu ar fi închis spitale. Se face că uită că a umilit profesorii și polițiștii și că este cel care a tăiat salariile funcționarilor din administrația publică, care a ajuns să muncească pentru 600 de lei și nu mai au cu ce să-și întrețină familiile. Românii însă nu au uitat toate aceste lucruri, iar pe data de 29 iulie vor vota pentru demiterea lui Băsescu. Să plece și să ne lase să facem treabă. Trebuie ca lucrurile în țară să revină pe făgașul normal”, a spus Åžtefan Sîchin. Primarul din Bolotești este supărat și pe faptul că Traian Băsescu s-a plâns la „Înalta Poartă” că este nedreptățit. „Toate problemele se rezolvă în țară și nu la Înalta Poartă, ca pe vremuri. Singurul care poate hotărî cine să conducă e poporul român. Poporul este suveran și va decide cea ce este mai bine pentru el”, a încheiat primarul Åžtefan Sîchin.

Traian Băsescu trebuie demis pentru că:

– prin comportamentul lui dictatorial a pus în pericol democrația din România
– prin decizii aberante a agravat criza economică din România și a distrus clasa mijlocie. În 2009  au fost radiate 66.320 de firme, în 2010 – 183.227 de firme au fost radiate și/sau și-au suspendat activitatea, în 2011 au fost radiate 71.970 firme. Aceste firme creau locuri de muncă și plăteau impozite la buget.
– a îndatorat fiecare român cu 5.000 de euro. A spus că România nu se va împrumuta la FMI și după aceea că împrumutul este doar o centură de siguranță. Ulterior s-a răzgândit și a afirmat că fără acel împrumut nu putea plăti pensiile și salariile.
– a deconsiderat militarii oferind grade de generali apropiaților săi
– a distrus sistemul sanitar
– i-a gonit pe medici peste hotare
– a distrus învățământul
– a încălcat Constituția, uzurpând rolul prim-ministrului
– a crescut taxele, a tăiat indemnizațiile, a mărit TVA-ul
– a amenințat și a șantajat cu dosare politice
– familia Băsescu l-a nășit pe interlopul Bercea Mondialu
– a învrăjbit bugetarii și angajații din mediul privat
– o susține pe Roberta Anstase, cea care a furat în Parlament, votul la legea pensiilor
– protejează „băieții deștepți”
– a făcut lobby pentru exploatarea aurului de la Roșia Montană
– a dus 5 milioane de români sub pragul sărăciei
– un milion de români au ajuns șomeri

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?