Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

6 semne ale adolescentului îndrăgostit


     Adolescenții sunt acei copii mari, care se îndrăgostesc repede, pe sistemul aici și acum. Nu e de ajuns că părinții se obișnuiesc destul de greu cu schimbările fizice bruște, cu noile ținute vestimentare, cu stilul mai agresiv de a răspunde, dar dintr-o dată trebuie să și gestioneze situația în care copilul lor anunță că au iubit sau iubită.
    În opinia psihologului Lenke Iuhos, prima iubire a unui adolescent poate trece de la cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla în această viață, la cea mai mare dramă din viața lui, și viceversa, dacă nu va ști să își gestioneze foarte bine emoțiile, sentimentele. „Toate aceste sentimente sunt noi pentru un adolescent și nu va ști cum să se joace cu ele. La această vârstă, sunt în perioada descoperirilor, experiențelor, pot trata iubirea ca pe o joacă sau chiar ca pe un lucru foarte serios. Mulți părinți cu care am interacționat glumesc pe această temă, plasându-l în paradigma „el va fi un mare cuceritor/ea frânge multe inimi”. Acestea sunt proiecții făcute de părinți, prin care introduce o imagine personală cu un grad ridicat de respect de sine sau chiar cu dorințele neîmplinite. De multe ori, sfaturile acestora cu privire la iubire, se rezumă doar la experiența lor personală, părinții încercând să retrăiască prin copiii lor propria lor adolescență. Åži totuși, când dorința se poate îndeplini, adulții au tendința de a se mira, a-l opri pe copil, cu o motivație nefirească, că mai are timp. E de înțeles reacția familiei, însă prima iubire tot apare. În umbră apar și temerile părintești”, declară Lenke Iuhos, specialist în psihologia adolescenților.
    Mai mult decât atât, psihologul este de părere că un părinte poate descoperi destul de ușor că fiul sau fiica lor a început perioada adolescenței și experimentează deja iubirea. În opinia specialistului, există cel puțin 6 semne care îl dau de gol pe adolescent atunci când e îndrăgostit.
1. Copilul visează mereu cu ochii deschiși. „Are reacții întârziate, refuză programul cu care s-a obișnuit deja în familie de mulți ani. Nu mai ia cina în familie ca odinioară, nu mai iese cu părinții la cumpărături, este mereu distrat, iar prezența persoanelor din familie parcă ar fi în ceață pentru el, ignoră multe lucruri care se petrec în jurul lui”, declară psihologul Lenke Iuhos.
2. Interesul față de persoană de care se simte atras. „Vorbește despre acea persoană cu părinții, cu prietenii, cu frații, cu profesorii sau chiar cu vecinii. Dacă aveți un copil care nu vorbește despre iubirea lui, vorbiți cu el, șansa e mare ca în timp să scape un nume, o vorbă despre ea sau el. Întrebați-i despre prietenii cu care se înțeleg cel mai bine în clasă, cu cine vorbește cel mai mult și pe ce teme. Se va crea o legătură sănătoasă părinte-adolescent, iar dramele, frustrările, depresiile pot fi mai ușor de controlat în viitor”, este de părere specialistul.
3. Întâlnirile cât mai dese cu persoana iubită. „Un model parental sănătos cu o iubire și atașament dintre părinți îi dă o imagine clară adolescentului că la întâlnire și el va avea un comportament funcțional, astfel se reduce riscul de a avea conflicte cu partenerul de întâlnire. Adolescenții expun valorile învățate de acasă, dacă acestea sunt transparente pentru el, astfel veți putea ușor să discutați cu el despre starea de a fi îndrăgostit”.
4. Le e teamă tot mai mare de a fi refuzați, de a fi umiliți în public. „Cu toate că îi simțim că vor să facă mai mult, să se apropie mai mult de o persoană, ei rămân la stadiul de îndrăgostiți de la distanță. Vor dezvolta o teamă de orice, pornit de la teama de a vorbi cu persoana dragă, iar lucrurile acestea le vor simți repede. Vor vorbi foarte puțin despre asta, de teamă ca persoana dragă o să afle și o să-l umilească în public pentru asta. În astfel de cazuri, stima de sine tinde să scadă foarte mult, iar rolul părinților, al prietenilor adevărați, este vital pentru recăpătarea încrederii”, explică psihologul Lenke Iuhos.
5. Autoevaluări interesante între adolescenți. „Pe la 13-14 ani, băieții tind să se laude cu numărul de cuceriri: Eu am avut deja trei prietene. Cum se poate asta, ne întrebăm noi de la noi? E simplu, pentru ei o apropiere verbală, o prezență fizică, o privire mai lungă poate lăsa impresia că a fost prietena lui. Pentru ei, perioada de 1-2 săptămâni în care încearcă să se cunoască deja e marea iubire. Atât de simplă și frumoasă e prima dragoste. În fapt, este cea mai inocentă formă de iubire și este recomandabil să îi încurajăm în această direcție, să iubeasca neofensiv, fără suferință. Îi vom ajuta, astfel, sa crească sănătoși, fără traume și să-și gestioneze corect sentimentele și emoțiile”, consideră psihologul Lenke Iuhos.
6. Întâlniri săptămânale cu aceeași persoană. „Aceste relații se întind până la 2-3 luni chiar și la 14-15 ani. De regulă, fac programe împreună, ies la un film, sport, în parc, se rezumă la întâlniri de câteva ore pe săptămână. Intimitatea este descoperită tot atunci, aceste ieșiri nu sunt periculoase pentru ei. În perioada 17-22 de ani, încep relațiile serioase, de iubire intense, iar dacă în toată perioada anterioară am avut grijă să nu dezvolte repulsie față de iubire, față de a nutri sentimente, atunci va fi învățat să își gestioneze emoțiile și sentimente astfel încât să nu sufere sau să fie dezamăgit de acțiunile celor din jur”, spune Lenke Iuhos, specialist în psihologia adolescenților.

Sfaturi pentru părinți de la psiholog: Dragilor, lasați-i să iubească așa cum știu ei, lasați-i să descopere latura frumoasă a dragostei!
    „Chiar dacă vor mai suferi, nu vă temeți, dragi părinți! Åži suferința face parte din iubire, dar suferința te face mai puternic, te învață să nu mai repeți greșelile trecutului! Aveți încredere în copilul vostru. Doar atunci va veni și el cu încredere să discutați despre problemele de mare iubire. Apoi, puteți povesti mult mai ușor despre unele experiențe personale, care să atragă atenția spre pericol, dar să alegeți și acele povești care dau valoare iubirii. Nu în ultimul rând, dragi părinți, trebuie să recunoașteți că lumea s-a schimbat de când ați avut voi prima dragoste adolescentină. Fiți recunoscători că aveți un copil care vine și vorbește, aduce prietenul/prietena acasă. Lăsați să iubească așa cu imaturitatea lui!”, conchide Lenke Iuhos, specialist în psihologia adolescenților.

Dr. Tănase Tasențe
Plus Communication

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?