Premierul Victor Ponta a declarat că președintele interimar, Crin Antonescu, rămâne prezidențiabilul USL, deși a anunțat că se va retrage în cazul invalidării referendumului, arătând că nu este cinstit ca acela care a pierdut să revină la Cotroceni, iar câștigătorul să plece acasă.
Ponta a arătat că USL trebuie să îi reprezinte pe cei opt milioane de români, pentru că ei sunt mai supărați decât politicienii. „Ei s-au dus la vot, au vrut să-l dea jos pe Băsescu și pentru niște șmecherii făcute de Băsescu și faptul că maghiarii au stat acasă, uite că rămâne Băsescu în funcție. Trebuie să te bați pentru cei opt milioane de români. Mizăm pe faptul că, în timp ce Băsescu are niște profitori lângă el, noi îi avem pe români. Ce poate fi mai important într-o democrație decât să îi ai pe oameni alături? Trebuie să îi apărăm de Băsescu. E o regulă absolut nedreaptă, să iei bătaie, să nu te vrea nimeni și tu, totuși, să rămâi în funcție. Numai Băsescu putea să profite de așa ceva”, a afirmat premierul.
Potrivit lui Victor Ponta, „legenda lui Traian Băsescu învingătorul, câștigătorul, cel iubit de popor nu mai există”.