Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal din Adjud este aproape gata. Managerul unității, medicul Gheorghe Bercea, ne-a spus că pe 31 august se dorește a fi organizată recepția lucrării.
În urmă cu aproximativ un an, ambulatoriul spitalului din Adjud a intrat în renovare, perioadă în care clădirea a fost izolată, acoperișul refăcut, iar toate cabinetele din interior și grupurile sanitare au fost modenizate. Luna trecută, cabinetele medicale au fost mobilate, iar luna aceasta vor fi dotate cu aparatură medicală. De asemenea, ambulatoriul a fost dotat și cu un lift exterior. „Sperăm ca pe 31 august să facem recepția lucrării. Consiliul Local a demarat licitația pentru aparatura medicală și așteptăm să dotăm cabinetele cu ea, pentru că mobilierul a fost deja instalat”, ne-a spus managerul unității, medicul Gheorghe Bercea.
În ambulatoriu vor activa toți medicii din cadrul Spitalului Adjud, plus câțiva medici rezidenți de diferite specialități. Lucrările de reabilitare și modernizare s-au făcut cu fonduri alocate prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătățirea infrastructurii sociale, Domeniu de intervenție 3.1 – Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate. Perioada de implementare este de 15 luni, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 6.368.711,55 lei.
Obiectivul proiectului este asigurarea creșterii gradului de sănătate a populației din Municipiul Adjud și localitățile limitrofe.