Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat miercuri că o vizită a Papei Benedict al XVI-lea în România va avea loc „cât de curând”, ținând cont de durata proiectării unei astfel de vizite, iar el va efectua în luna septembrie o vizită la Vatican pentru a aborda această temă. „Atunci când, în 1999, la invitația președinților Ion Iliescu și Emil Constantinescu și a Prea Fericitului Teoctist, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat țara noastră, gazdele au primit promisiunea revenirii Suveranului Pontif în România. Revenirea va avea loc cât de curând, la o dată ce se va stabili, ținând seama de condițiile proiectării și realizării unei vizite papale. Ne bucurăm să constatăm că invitațiile corespunzătoare sunt transmise și că vom putea iniția în curând, la Roma, discuțiile privind efectuarea vizitei Suveranului Pontif în România”, a declarat Marga.
El a adăugat că partea română caută să rezolve împreună cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de la București „temele sensibile” precum lucrările la Cathedral Plaza și retrocedarea bunurilor aparținând Bisericii Greco-Catolice.
De asemenea, Marga a arătat că Guvernul român cooperează cu bisericile din România „la dezvoltarea învățământului teologic, depășind restricțiile impuse de Legea educației naționale în 2011”. „Suntem mulțumiți să avansăm spre elaborarea Acordului general de cooperare România-Sfântul Scaun, lucrăm la înființarea unei catedre de studii românești la Pontificio Instituto Orientale (PIO) din Roma și la finalizarea acordului de cooperare dintre Universitatea București și Universitatea Pontificală Laterană”, a menționat șeful diplomației.
Totodată, el a arătat că „vizita Papei Benedict al XVI-lea onorează superlativ orice țară și este un moment de istorie”, acesta fiind „una dintre cele mai mari personalități teologice și culturale ale timpului nostru”, iar vizita sa în România reprezintă „un prilej de satisfacție extraordinară și de mândrie”.