Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Coplată în loc de şpagă


   Din toamnă, vrâncenii vor trebui să plătească pe loc o contribuție pentru serviciile medicale, cu excepția celor primite în regim de urgență. Ieri, pe site-ul Ministerului Sănătății, a fost publicat un proiect de Hotărâre de Guvern, în care sunt prevăzute tarifele pentru unele servicii medicale, sub formă de coplată.
   Sumele pentru coplată vor varia între 4 și 7 lei la cabinetul medicului de familie și al celui specialist, ajungând până la 250 de lei pentru un RMN cu substanță de contrast. Coplata înseamnă contribuția personală pe care o va plăti fiecărui asigurat, pe lângă sumele care i se rețin din venituri pentru Fondul de Sănătate.
   Medicii spun că introducerea coplății va aduce fonduri în plus la bugetul Sănătății, care, în prezent, este foarte mic, și, din acest motiv, situația din sistemul medical nu este tocmai roz. Mai mult, reprezentanții sănătății vrâncene spun că introducerea coplății va reduce „plățile informale” către medici, un fenomen care ia amploare de la an la an. Practic, vrâncenii vor plăti pentru o consultație oferită de medicul de familie sau de cel specialist  între 4 și 7 lei, 5 lei pentru un  bilet de trimitere și 10 lei pentru cura de tratament de acupunctură.
   Pentru analizele medicale se va plăti între  5 lei și 20 de lei, iar pentru investigațiile paraclinice, cum ar fi RMN sau computerul tomograf, coplata va fi între 80 și 250 de lei.
   Există câteva categorii care vor fi scutite de coplată. Este vorba de persoanele cu venituri numai din pensie de până la 740 lei/lună, copiii cu vârste până la 18 ani, tinerii de până la 26 de ani fără venituri, dar nu mai mult de trei luni, precum și studenții, bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate, dar numai pentru serviciile medicale aferente bolii de bază, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse. De asemenea, femeile însărcinate și lăuzele, pentru servicii medicale legate de evoluția sarcinii vor fi scutite de coplată.
   Coplata nu se va aplica serviciilor medicale de urgență.
   Reprezentanții Ministerului Sănătății precizează, prin intermediul unui comunicat de presă, că scopul introducerii sistemului de coplată „este de a descuraja cererea nejustificată de servicii medicale și de a avea un control mai strict asupra corectitudinii raportărilor de servicii medicale efectuate de către furnizori.Totodată, coplata va fi și un instrument de stimulare a exigenței pacienților față de calitatea serviciilor furnizate”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?