Peste 500 de credincioși au participat luni, de sărbătoarea „Schimbării la Fată”, la hramul Schitului Muntioru, unul dintre cele mai impresionante și pline de har lăcașe de rugăciune din Vrancea. Schitul a fost construit de părintele Macarie Beșliu, în baza unei dorințe-testament a marelui domnitor Åtefan cel Mare. De sărbătoarea „Schimbării la față”, lăcașul a devenit loc de pelerinaj pentru creștinii din toată țara, dar și din străinătate. Slujba a fost oficiată de părintele Beșliu, fostul stareț de la Mănăstirea Poiana Mărului, preotul Mihai Milea de la Buzău și încă trei preoți, alături de frații călugări, dar și de enoriașii care au fost poftiți la masă, după Sfânta Liturghie.
Schitul Muntioru a fost luat cu asalt de sute de credincioși, în ziua „Schimbării la față”. Peste 500 de creștini au venit pe muntele Muntioru, să se roage lui Dumnezeu în „Catedrala Văii Râmnicului”, ctitoria părintelui Macarie, cel care a reușit să ridice un edificiu cum rar îți este dat să vezi în țară. Slujba a fost oficiată chiar de părintele Macarie Beșliu, fostul stareț de la mănăstirea Poiana Mărului, preotul profesor-doctor Mihai Milea, de la Buzău, alți trei preoți și de călugării din mănăstire. „Muntioru este un colțișor de rai. Eu, ca simplu credincios, îi sfătuiesc pe cei care sunt la nevoie să se străduiască și să ajungă acolo sus, pe vârful muntelui. Chiar dacă drumul este foarte greu, sfatul spiritual pe care îl primesc, dar mai ales sfințenia locului te schimbă total. A fost o zi deosebită în viața mea, am simțit cu adevărat că Dumnezeu vorbește cu noi, oamenii, care în loc să-i urmăm poruncile nu facem altceva decât să ne dușmănim unii pe alții. Cred că a fost un moment în care toți cei prezenți la această sărbătoare am avut mintea luminată, iar diavolul nu a reușit să ne tulbure cu nimic”, ne-a spus Niculina Nițu.
Datorită numărului mare de enoriași nu s-a mai putut intra în biserică, mulți dintre credincioși rugându-se în genunchi afară, în curtea lăcașului de cult. „Mare este Dumnezeu și totul este al Lui, nimic nu este al nostru, decât să facem voia lui Dumnezeu. Ne-a iubit atât de mult și ne iubește pe toți, care ascultăm de poruncile sale. Cu toții am venit pe acest munte să ne rugăm, să ne luminăm, să ne binecuvânteze Dumnezeu și să plecăm de aici împăcați la casele noastre. Este praznicul muntelui Muntioru. Lume foarte multă care vine să se roage aici, aproape de Dumnezeu, și să se schimbe la față din rău în bine. Oamenii vin de peste tot din țară”, au fost vorbele părintele Macarie.
La rândul său, preotul buzoian Mihai Milea, cunoscut ca samariteanul din Buzău, i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, inclusiv pe părintele Macarie, bucurându-se că oamenii vin la Muntioru, să fie mai aproape de Dumnezeu. „Ca în fiecare an, vine lume foarte multă, anul acesta și mai multă decât în anii din urmă, deoarece toți vor să fie alături de Mântuitorul Iisus Hristos și să se roage pentru părintele Macarie, pentru sănătatea și binele lui. De la sfințirea locului, în fiecare an, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt prezent aici pentru că este un munte deosebit al României, care ne atrage pe toți și plecăm de aici mai încărcați sufletește, mai plini de iubire, de dragoste și iertare față de cei din jurul nostru”, a spus părintele Mihail Milea de la Buzău.
Credincioși din toate colțurile țării s-au rugat la Muntioru
Schitul Muntioru a devenit unul dintre cele mai vizitate lăcașe de cult din țară, după ce aici a fost mutat părintele Macarie. Enoriași din toate colțurile țării au venit la această sărbătoare să se roage, dar mai ales pentru a „gusta” din liniștea sufletească pe care în altă parte nu o găsesc. „Am urcat cu mașina până sus, la mănăstire. Cu toate că drumul este anevoios, au ajuns la mănăstire cel puțin 80 de mașini. După părerea mea, au participat la slujbă cu mult peste 500 de credincioși, cei mai mulți de pe Valea Râmnicului, Nereju, Bisoca, Valea Salciei, dar și din alte colțuri din țară. Am văzut niște oameni veniți din străinătate, care au participat la slujbă. Oamenii au fost invitați la masă de părintele Macarie, iar cei care au plecat au primit mâncare la pachet. Nu am văzut nicioadată așa de multă lume adunată la mănăstire ca acum”, a spus Puiu Roșculeț din Dumitrești.
Chiar dacă au venit pe jos zeci de kilometri, oamenii au spus la unison că pentru iubire și credință în Dumnezeu, fac orice. „Aici sus la mănăstire simt cu adevărat o altă dimensiune a vieții. De «Schimbarea la Față», am plecat de la sfântul lăcaș cu sufletul mult mai curat, este o altă trăire, e ceva care nu se poate explica în cuvinte. Am primit binecuvântare de la sfinții părinți și recomand tuturor creștinilor să meargă la Muntioru cel puțin o dată pe lună”, ne-a spus Elena Ioan, din Focșani.
Toți cei prezenți la slujbă au primit câte ceva la plecare. O parte dintre credincioși au stat la masă, iar alții au primit câte un pachețel la ieșirea de pe poarta schitului. „Pot spune că de Schimbarea la Față am fost pe muntele Taborului împreună cu familia. De la mănăstirea Muntioru am plecat după slujbă mai bogați sufletește, mai ușori de păcate. Nu e greu să ajungi la mănăstire dacă ai chemare și mai ales dacă simți că cineva te așteaptă acolo sus să comunice cu tine, să îți aline durerea când nu mai poți răzbate. E mare lucru. Au fost oameni de peste tot din țară. După ce au servit masa, Bunul Dumnezeu a trimis un norișor de ploaie care a vărsat câteva picături de ploaie, parcă vrând să spună că noi, păcătoșii trebuie să ne rugăm mai mult”, ne-a mărturisit și Sabina Popescu.