Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Şase sute de maşini parcate neregulamentar, ridicate


   Angajații Serviciului de Ridicări Auto al Direcției de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Focșani au ridicat de pe stradă, de la începutul acestui an, aproximativ 600 de autoturisme. Cele mai multe, adică 334, au fost luate de pe stradă în perioada 1-13 august.
Pentru fiecare mașină care este parcată neregulamentar, în dreptul semnului de circulație „Staționarea interzisă”, contravenientul trebuie să plătească o taxă în valoare de 300 de lei, la care se adaugă și amenda pe care o acordă polițiștii de la Poliția Locală. Mașinile sunt depozitate pe strada Răsăritului, de unde pot fi recuperate în cel mult 48 de ore de la data ridicării. „Pentru cele care depășesc 48 de ore se plătește o taxă în valoare de 25 de lei pe zi„, ne-a declarat Nicu Dima, din cadrul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice.
   Ridicările de mașini au adus un venit bugetului local în valoare de 184.800 lei. „Deocamdată nu au existat plângeri privind modul în care au fost transportate aceste mașini către spațiul de depozitare”, a precizat Nicu Dima.
   Potrivit acestuia atât pentru mașinile care transportă autoturismele parcate ilegal cât și pentru cele transportate există polițe de asigurare CASCO în valoare de câteva sute de mii de euro, care pot acoperi eventualele daune.
   Serviciul de Ridicări Auto funcționează non stop, iar activitatea acestuia este susținută de patru manipulatori, patru conducători auto și tot atâția casieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?