Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO: Procurorii DNA continuă anchetarea surăienilor care au votat la Referendum


 

   Procurorii DNA au reluat audierile în comuna Suraia, ieri, după ce săptămâna trecută au interogat mai mulți localnici, mai ceva ca securiștii pe vremea lui Ceaușescu. A fost a treia zi în care procurorii DNA au mers la Suraia pentru a-i ancheta pe cei care au mers la vot în data de 29 iulie, în cadrul Referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu.

   Trei procurori de la DNA Galați și nouă polițiști au descins în localitatea Suraia, luni, pentru a-i ancheta pe cei care au votat la Referendumul din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu. Cercetările au fost conduse de procurorul șef al DNA Galați, Gheorghe Ivan, în persoană. Ca și săptămâna trecută, procurorii anticorupție au împărțit comuna în trei zone și au făcut cercetări privind presupuse cazuri de vot multiplu la Referendum.
   Primarul comunei Suraia, Vasile Grosu, a declarat că populația este terorizată de procurorii DNA. „Este a treia zi când procurorii lui Băsescu au intrat în comună și fac anchete însoțiți de liderii PDL. Am crezut că ei au terminat anchetele, iar PDL va aștepta rezultatele anchetei, dar văd că ei continuă, fără să țină cont că populația este terorizată, iar bătrânii sunt supărați pentru acest lucru. M-aș mira dacă declarațiile oamenilor nu ar fi influențate de acești lideri care merg cu dânșii, pentru că una spun în fața unui organ de anchetă, iar alta spun în fața unui lider local al comunității”, a afirmat edilul. 
   Reamintim că trei procurori DNA au făcut miercurea trecută, chiar de Sfânta Maria, apoi vinerea trecută, anchete în comuna Suraia, oamenii fiind chestionați cu privire la participarea lor la Referendum. Primarul comunei Suraia, Vasile Grosu, declara la vremea respectivă că acțiunea „procurorilor lui Băsescu” reprezintă un abuz și un atentat la libertățile și drepturile omului. „Consider că acțiunea procurorilor DNA, a procurorilor lui Băsescu, este un abuz care are loc la ordinele președintelui suspendat Traian Băsescu. Cred că această acțiune are loc în mod special la Suraia pentru că eu am fost la PDL și acum avem de-a face cu o răzbunare”, spunea, zilele trecute, edilul.
   Oamenii spun că nu se pune problema să fi votat de mai multe ori, așa cum lasă să creadă procurorii DNA, și cred că acțiunea acestora este un abuz și o încercare de intimidare, care are drept scop „repunerea în funcție a suspendatului Traian Băsescu cu orice chip”.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?