Concursul de desene organizat de „Monitorul de Vrancea” și-a desemnat un nou câștigător. Florin Duță, în vârstă de 10 ani, din comuna Vulturu, a fost ales drept cel mai talentat concurent, după ce a trimis pe adresa redacției un desen reprezentând o icoană a Maicii Domnului, împreună cu talonul din „Monitorul de Vrancea”. Florin a câștigat un birou micro-informatică, oferit de Onest Comex, distribuitor autorizat al Mobexpert. Toate desenele trimise la concurs vor fi expuse la sediul Onest Comex din Focșani, de pe Str. Vîlcele nr.11.
„Monitorul de Vrancea” îi felicită pe toți copiii participanți și îi așteaptă și la alte concursuri organizate de ziarul nostru!