Focșănenii vor plăti mai mult pentru o călătorie cu microbuzul sau autobuzul. Tariful pentru transportul public în comun pentru un bilet ar putea crește cu 20 de bani pentru o călătorie, de la 1 septembrie 2012.
Conform proiectului de hotărâre ce va fi dezbătut marți de consilierii locali în ședință ordinară, SC Transport Public Focșani a cerut Consiliului Local aprobarea ajustării tarifelor. „Ultima modificare a acestora a avut loc în luna septembrie 2010, dată de la care prețurile la principalele costuri materiale și financiare au crescut”, se arată în raportul proiectului de hotărâre.
Astfel, dacă până la finele lunii august, o persoană va mai putea circula cu 1,5 lei/călătorie, de la 1 septembrie va fi nevoie de 1,7 lei.
Åi abonamentele vor fi mai scumpe, pentru că vor fi și ele armonizate cu inflația. Astfel, un abonament de 10 călătorii, care costa 13 lei, va fi 14 lei, un abonament cu 30 de călătorii, care costa 37 de lei, va fi 41 de lei, iar un abonament fără limită de călătorii pe lună va costa 75 de lei (68 lei preț vechi).
Åi elevii vor fi afectați de această ajustare, astfel că vor mai pune 6 lei la cei 54 de lei cât era abonamentul vechi.
În schimb, donatorii de sânge, persoanele cu handicap și pensionarii nu vor fi afectați de majorarea de la finele acestei luni.
Conform adresei TPL către Consiliul Local, din iulie 2010 și până în aceeași lună a anului 2012, prețul carburantului s-a scumpit cu 30%, iar prețul pieselor de schimb a fost majorat în raport cu devalorizarea leului față de moneda europeană.