Din cauza consumului excesiv de alcool, un bărbat și un tânăr de 18 ani au ajuns să își spargă capetele la propriu, scandalul dintre cei doi având loc la Odobești. Lunea trecută, polițiștii au fost sesizați în legătură cu faptul că între Costică B., de 37 ani, din comuna Hilișeu Horia, județul Botoșani, și Robert M., de 18 ani, din localitate, a izbucnit un scandal, cei doi lovindu-se reciproc. Costică a fost cel care a ieșit mai șifonat din altercație, ajungând la spital, unde a fost diagnosticat cu „plagă tăiată occipitală prin lovire cu un corp dur”.
Cercetările sunt continuate de polițiști, iar în funcție de constatările medico-legale se va face încadrarea juridică a faptei.