Profesorul Åtefan Neagu a publicat al doilea volum al lucrării „Focșani – file din istoria comerțului”. Cartea cuprinde informații despre istoria zbuciumată a economiei focșănene după 1949 și până în prezent.
Așa cum menționează economistul Vasile Vîlcu în prefața volumului, lucrarea este o incursiune în timp, care oferă cititorului date interesante și „nume de oameni care s-au afirmat în domeniu comercial, omagiindu-i și făcându-i demni pentru memoria focșănenilor”. Un exemplu este cel al fostului director de la Vinexport Focșani, Mihai Tăbăcaru, cel care a condus societatea care vinde vin doar la export și avea peste o mie de salariați.
După 1990, noile realități au modificat peisajul economic din Focșani. Au apărut mii de noi firme, care au trebuit să facă față regulilor economiei de piață pentru a supraviețui. Autorul a menționat în paginile volumului destinele câtorva oameni de afaceri din Focșani, care au creat societăți comerciale unde lucrează mii de oameni. Este cazul Nisprod, Diplomatic Internațional, Zanfir SNC, Supermarket PACO, Restaurantul Casa Veche, Grupul de firme Auto Sima Bayer.