Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Centru social de recuperare neuromotorie pentru persoane adulte


   Orașul Panciu va avea un Centru social de recuperare și reabilitare neuromotorie pentru persoane adulte. Primarul Ion Petre a anunțat că proiectul cu același nume a fost aprobat la finanțare în cadrul POR 2007-2012, Axa Prioritară 3 – „Îmbunătățirea Infrastructurii Sociale”, Domeniul Major de Intervenție 3.2 – „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea și echiparea infrastructurii  serviciilor sociale”. „Agenția Pentru Dezvoltare Regională Sud-Est Brăila a acceptat cererea de finanțare înaintată de Primăria Panciu, cu condiția să actualizăm unele secțiuni, printre care bugetul proiectului pe surse de finanțare”, a precizat Ion Petre.
   Potrivit acestuia, Centrul de recuperare va fi amplasat la parterul fostei Case a Agronomului, de pe Bulevardul Independenței. „În prezent, suntem în etapa de pre-contractare și, în viitorul apropiat, așteptăm vizita delegației de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului”, a mai spus edilul. Valoarea investiției este de 1.554.574 lei, din care 24.233 lei reprezintă contribuția locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?