Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

A fost aprobată introducerea Bacalaureatului profesional


   Comisia de educație din Senat a aprobat, miercuri, introducerea în Legea educației a unui amendament care prevede opțiunea Bacalaureatului profesional. Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor celor cinci senatori prezenți la ședința comisiei. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că Bacalaureatul profesional va intra în vigoare de anul acesta, dacă va fi aprobat de Senat, ca for decizional, proiectul de lege putând intra, pentru vot final, în ședința plenului de lunea viitoare.
   Andronescu a declarat, la dezbaterile din Comisia de învățământ, că amendamentele acceptate pentru OUG care gestionează examenul de Bacalaureat nu schimbă acest examen, așa cum a fost el susținut din 2009 încoace. Ministrul a ținut să precizeze că Bacalaureatul profesional intră în vigoare de anul acesta și că acest model există în foarte multe țări, printre care Anglia, Franța și Germania. „În 2009, 2010, 2011 Bacalaureatul s-a susținut pe probele care se vor susține și în acest an școlar, 2012- 2013. Adaugă în plus diploma de Bacalaureat și examenul de Bacalaureat profesional, pentru cei care se reorientează spre piața muncii”, a precizat Andronescu.
   Potrivit membrilor Comisiei de învățământ din Senat, legea privind modificarea Ordonanței care gestionează examenul de Bacalaureat urmează să fie înregistrată la Biroul Permanent și va intra în dezbaterea plenului, cel mai probabil, în ședința de lunea viitoare.
   Potrivit ministrului Educației, introducerea Bacalaureatului profesional a fost motivată de faptul că, de regulă, angajatorii reproșează tinerilor care nu au luat Bacalaureatul și care vin să se angajeze că nu au o diplomă. Ministrul a arătat că pentru acest Bacalaureat profesional elevii vor susține două probe: un proiect și o probă practică, precum și o lucrare scrisă la educația antreprenorială, ea menționând că legea dă dreptul oricărui elev de a da acest examen, din orice liceu, oricare ar fi filiera sau profilul acestuia, pentru că disciplina de educație antreprenorială o parcurg toți liceenii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?