Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Petrom OMV, obligat să construiască un drum


   Planul investițional al Petrom OMV în zona Adjud este oarecum blocat, din cauza unui litigiu ce a apărut între locuitorii cartierului Burcioaia și reprezentanții companiei, spune primarul municipiului, Constantin Armencea. Edilul susține că oamenii sunt nemulțumiți de faptul că traficul greu se desfășoară prin localitate, iar locuințele le sunt în pericol. „Oamenii din zona Burcioaia vor ca traficul greu către sonde să nu se mai facă prin interiorul localității, deoarece le sunt distruse casele. În urma plângerilor și sesizărilor făcute de oameni, am avut mai multe întâlniri cu conducerea companiei, căreia i-am propus să construiască un drum, care să ocolească localitatea. Urmează ca acest proiect să fie finalizat până în noiembrie”, a precizat Armencea.
   Potrivit edilului, reprezentanții companiei trebuie să încheie contracte cu proprietarii de terenuri, pentru a putea amenaja drumul. „Operațiunea este greoaie deoarece proprietarii de terenuri profită de situație și vor un preț mai mare pe teren, în condițiile în care OMV oferă 1,4 lei pe metrul pătrat. Prețul oferit este unul bun, dar proprietarii sunt cei care au ultimul cuvânt”, a arătat primarul Constantin Armencea.

Petrom extrage, zilnic, 130.000 metri cubi de gaze naturale

   Autoritățile locale adjudene, împreună cu mai mulți membri ai conducerii Petrom OMV, au organizat mai multe dezbateri publice cu locuitorii cartierului Burcioaia, privind oportunitățile de dezvoltare cu sprijinul și finanțarea companiei. Primarul Constantin Armencea a declarat că la dezbateri au participat mai mulți locuitori, care au fost de acord cu proiectele companiei. Edilul a arătat că dezvoltarea operațiunilor de prospectare sunt benefice pentru comunitatea din Adjud, deoarece vor duce la crearea de noi locuri de muncă și implicit, la creșterea sumelor încasate de autoritățile locale din taxe și impozite.
Adjudul și zonele limitrofe, dar și zona de nord-est a județului ar putea deveni în următorii ani una din cele mai importante regiuni ce exploatare de petrol și gaze naturale din România. Petrom OMV are încheiat un parteneriat cu compania americană Hunt Oil, una dintre cele mai recunoscute din lume.
   În regiunea Adjudului, Petrom a descoperit un zăcământ de gaze cu un volum zilnic de 130.000 de metri cubi. 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?