Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Cum se acordă primul ajutor medical persoanelor electrocutate, lovite de fulger sau victime ale incendiilor


   Cunoașterea unor noțiuni simple de prim ajutor medical poate salva viața celui aflat în pericol. Directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, medicul Laurențiu Albiș, ne spune care este primul ajutor care poate fi acordat în caz de electrocutare, fulger și incendiu până la sosirea unui echipaj medical de urgență.
   În cazul accidentelor prin electrocutare, și nu numai, primul pas care trebuie făcut este asigurarea zonei, pentru a evita o tragedie. „Primul lucru care se face este să se asigure zona. Sursa de curent trebuie întreruptă, pentru a evita un alt incident. Apoi, se verifică starea de conștiență prin întrebări adresate pacientului, pișcături ușoare de umăr. Foarte important e ca persoana respectivă să nu fie îngropată în pământ pentru a se descarca. Aceste metode populare nu au efect. Descărcarea nu se face prin metode empirice. În caz că victima este în stop, se încep manevrele de resuscitare cardio-pulmonară”, spune medicul Laurențiu Albiș.
   Manverele de resuscitare cardio-pulmonare se efectuează astfel: „Se așează ambele mâini unite pe mijlocul toracelui, pe linia ce unește cele două mameloane. Trebuie să apăsăm între 4 și 5 centimetri pentru a fi eficiente. Frecvența compresiunilor este de 100 pe minut, deci aproximativ două pe secundă. Seria este urmată de două insuflații gură la gură sau gură la nas. Se trage aer puternic în piept și se expiră până când se umflă cutia toracică a victimei. Continuăm apoi cu o nouă serie de compresiuni și iar cu respirația gură la gură”, explică  medicul.

Primul ajutor la o victimă lovită de fulger
 
   În cazul în care vedem o persoană lovită de fulger, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să sunăm la 112, pentru ca un echipaj specializat să sosească în cel mai scurt timp.
Apoi, dacă perimetrul unde victima e căzută din cauza trăsnetului e foarte expus la fulgere, este indicat să mutăm victima într-o zonă mai sigură. În acest fel e ferită și victima de alte expuneri, dar și persoanele care îi pot acorda primul ajutor. „Primul pas aici este să se asigure zona, dacă victima este sub un copac, trebuie scoasă, de preferabil pe câmp deschis. Se verifică funcțiile vitale, iar dacă nu are funcții vitale, se aplică manevrele de resuscitare”, recomandă medicul Laurențiu Albiș.

Primul ajutor în caz de incendiu
 
   În situațiile în care în urma unui incendiu sunt victime, medicii recomandă ca acestea să fie scoase de personal specializat, de exemplu pompierii, pentru a evita o tragedie. Victimele unui incediu sunt, în marea majoritate a cazurilor, intoxicate cu monoxid de carbon, de aceea ele trebuie duse într-un spațiu deschis, cu aer curat. „Ca și până acum, și în caz de incendiu trebuie asigurată zona, ca să nu fim în pericol. De preferabil, este să lăsam personalul specializat, pompierii, să scoată victimele. De obicei, victimele unui incendiu sunt intoxicate cu monoxid de carbon, așa că este indicat să le ducem departe de incendiu, la aer curat, pentru a-și reveni. Se verifică funcțiile vitale și se așează victima pe lateral, deoarece altfel limba poate cădea în cerul gurii  și se poate asfixia. Dacă nu prezintă funcții vitale și este în stop, se aplică manevrele de resucitare. De reținut e ca hainele să nu fie îndepărtate, deoarece se pot agrava leziunile. Acestea trebuie să fie îndepărtate de personalul specializat”, a menționat medicul Laurențiu Albiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?