După ce a inventariat și evaluat aparatura medicală din cele 67 de unități spitalicești desființate de fostul guvern pedelist, la nivel național, ministrul Sănătății dorește să transfere aparatele nefolosite la spitalele funcționale. În Vrancea, spitalele din Mărășești și Odobești au fost închise fără motiv, de fostul guvern pedelist. La Mărășești a fost înființat un centru de permanență și un cămin pentru persoane vârstnice, iar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) au reușit să transfere, din întreaga aparatură rămasă de la fostul spital, doar aparatul de radiologie. La finele anului trecut, acest aparat a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență din Focșani. Reprezentanții DSP au spus că celelalte dispozitive medicale sunt utilizate, în prezent, în cadrul Centrului de Permanență din localitate.
Nenumărate oferte de transfer a aparaturii medicale au fost și la Spitalul din Odobești, dar autoritățile locale, în subordinea cărora se află unitatea, au refuzat vehement orice cerere deoarece fac demersuri pentru a redeschide unitatea. Astfel, Spitalul din Odobești a intrat în conservare, până când autoritățile vor reuși să îl redeschidă. Luna aceasta, o comisie din cadrul Ministerului Sănătății va veni la Spitalul din Odobești pentru a analiza posibilitatea redeschiderii.
Ministrul Sănătății a precizat, într-un comunicat de presă, că procesul de transfer al dispozitivelor medicale va continua în următoarea perioadă, dar în funcție de finalizarea și soluționarea cererilor de redeschidere a unor unități medicale, cereri depuse de autoritățile locale.