Jennifer Aniston a apărut într-o reclamă în care își tratează cu ironie statutul de celebritate, interpretând rolul unei vedete care își ascunde de public viața de femeie însărcinată cu tripleți și mamă a alți doi copii. Ceea ce ar putea fi știrea anului în showbiz este, de fapt, o reclamă în care actrița, în vârstă de 43 de ani, își ironizează propria imagine de celebritate, în forma în care a fost construită în ultimul timp de presa de scandal.
Aniston a colaborat cu o firmă producătoare de apă plată pentru o reclamă în care joacă rolul unei femei însărcinate cu tripleți și mamă a alți doi copii. Videoclipul începe cu scurta apariție a lui Ryan Seacrest, gazda show-ului American Idol, care prezintă un buletin fals de știri în care anunță că înregistrările camerelor de securitate din locuința actriței au ajuns pe internet printr-o sursă necunoscută.
Materialul continuă cu o înregistrare video alb-negru a starului din serialul „Friends”, urcând într-o mașină nouă și adresându-se vânzătoarei cu un nume greșit, Demi în loc de Mimi. Aflată la volan, Jennifer face o întoarcere bruscă și lovește vehiculul, iar apoi revine cu nonșalanță în casă, spunând: „Mi-am uitat sticla de smartwater”. Aniston merge în bucătărie, unde se întoarce cu spatele la cameră și își dă jos o bandă elastică pe care o folosea ca să îi mascheze burta de femeie gravidă. Actrița se mângâie pe burta falsă în timp ce spune: „Ce mai fac micii mei tripleți? Cred că vă e atât de sete…”, după care bea din produsul pe care îl promovează.
După ce intră în sala de fitness, unde duce la capăt un scurt antrenament susținută de brațele a patru bărbați, Jennifer ajunge în dreptul piscinei, pe care doi bărbați o umplu cu apă din sticle smartwater. Acolo o întâmpină fiul ei în vârstă de aproximativ 20 de ani, interpretat de comedianul american Jimmy Kimmel, care vrea să înoate cu mama lui. „Mereu mă pui să mă ascund, cred că ți-e rușine că m-ar putea vedea cineva”, se plânge „copilul” înainte ca Jennifer să îl trimite în casă împreună cu fratele lui mai mic, o persoană îmbrăcată în costum de extraterestru.
La sfârșitul zilei, Jennifer este arătată în fața oglinzii în timp ce spune „Noapte bună, Rachel”, după care dă jos o perucă și scoate la iveală niște bucle crețe neîngrijite. Scena face aluzie la coafura la fel de faimoasă ca personajul interpretat în serialul de succes din anii ’90. Imediat apare pe ecran logoul produsului, însoțit de sloganul: „Chiar mai înviorător decât adevărul”.
Chiar dacă Jennifer Aniston nu este încă mamă în viața reală, o familie ar putea apărea destul de curând, actrița acceptând cererea în căsătorie a actorului Justin Theroux luna trecută.