Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

O plombă dentară din ceară de albine, printre cele mai vechi dovezi de tratament stomatologic


   Un dinte spart datând de aproximativ 6500 de ani, plombat cu ceară de albine, ar putea reprezenta cea mai veche dovadă de tratament stomatologic, conform oamenilor de știință. Acest dinte, caninul din partea stângă, face parte dintr-o mandibulă umană descoperită în urmă cu 100 de ani într-o peșteră, în apropiere de Trieste, Italia. 
   Mandibula din care face parte acest dinte a aparținut unui bărbat cu vârsta între 24 și 30 de ani. Dintele prezintă o crăpătură verticală care trece de smalț, ajungând până la straturile mai moi, de dentină. Uzura severă a acestui dinte avea probabil drept cauză faptul că în acea perioadă oamenii își foloseau dinții și pentru alte activități, în afară de hrană – spre exemplu, oamenii din acele vremuri puteau să-și folosească dinții pentru a înmuia pielea pentru a o putea prelucra.
   Cercetătorii au descoperit că acest canin a fost plombat cu ceară de albine în aproximativ aceași perioadă de timp în care bărbatul a murit. Ei au folosit un accelerator cu ioni pentru a determina vechimea plombei din ceară de albine, în funcție de izotopii de carbon identificați în aceasta. Oamenii de știință nu au putut preciza dacă această plombă a fost pusă cu puțin timp înainte sau după moartea bărbatului. Dacă ceara de albine era folosită în tratamente stomatologice, înseamnă că ea are proprietatea de a reduce durerea și sensibilitatea dentară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?