Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

La Bâlea Lac stratul de zăpadă depăşeşte 30 de centimetri


   Prima ninsoare din acest sezon s-a înregistrat joi noapte, în masivele Bucegi și Făgăraș ningând pe tot parcursul nopții, iar la Bâlea Lac stratul de zăpadă depășind 30 de centimetri. Conform meteorologilor de la stația meteo de la Vârful Omu, situată la peste 2.000 de metri altitudine în Masivul Bucegi, în noaptea de joi spre vineri au fost precipitații pe munte sub formă de lapoviță, care s-au transformat în ninsoare, în condițiile în care temperaturile au scăzut până la -4 grade Celsius.
   La munte, la altitudini mari în Bucegi, a nins toată noaptea, astfel încât la peste 1.800 de metri s-a format un strat de zăpadă de 10-12 centimetri., iar acolo unde vântul a bătut cu putere s-au format troiene care ating jumătate de metru, mai spun meteorologii.
   Vineri, în Masivul Bucegi a continuat să ningă și a persistat ceața. Åži în Masivul Făgăraș a nins pe parcursul nopții. Potrivit reprezentanților Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, doar la Bâlea Lac s-a depus strat de zăpadă, care ajunge la 31 de centimetri. La Bâlea Lac a început să ningă în cursul nopții de joi spre vineri, iar pe parcursul zilei a continuat să ningă slab.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?