Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

“Homeland” şi “Modern Family” – marii câştigători


   Serialul thriller psihologic „Homeland” și serialul de comedie „Modern Family” au câștigat câte patru trofee la cea de-a 64-a gală Primetime Emmy Awards, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles. Astfel, „Homeland” s-a impus la categoria „cel mai bun serial-dramă”, în timp ce „Modern Family” a câștigat trofeul categoriei „cel mai bun serial-comedie”, pentru al treilea an consecutiv.
   Producția ABC „Modern Family”, care prezintă viețile haotice ale trei cupluri înrudite între ele și ale copiilor lor, nominalizată în 14 categorii Emmy, a mai câștigat anul acesta premiile pentru interpretare secundară (Eric Stonestreet, repectiv Julie Bowen), dar și cel pentru regie (Steven Levitan). „Homeland”, un thriller psihologic a cărui acțiune se petrece după atacurile teroriste din SUA, nominalizat la nouă categorii Emmy, a mai câștigat premiile pentru cel mai bun scenariu și cele mai bune roluri principale (Claire Danes, respectiv Damian Lewis).
   „Homeland”, care este, se pare, unul dintre serialele preferate ale președintelui american Barack Obama, a învins favoritul din genul „serial TV-dramă”, „Mad Men”, nominalizat la 17 premii Emmy, dar care, duminică seară, a plecat acasă cu mâna goală. La categoria „cel mai bun serial-dramă” mai fuseseră nominalizate „Downton Abbey”, „Game of Thrones”, „Imperiul din Atlantic City/ Boardwalk Empire” și „Breaking Bad”, în timp ce la categoria „cel mai bun serial-comedie” au mai fost nominalizate „Girls”, „Veep”, „The Big Bang Theory”, „Curb Your Enthusiasm” și „30 Rock”.
   Politica americană a reprezentat o temă importantă în cursa pentru premiile Emmy de anul acesta. Astfel, „Game Change”, producția HBO despre Sarah Palin, a fost marea câștigătoare în categoria „miniserie/ film TV”, obținând trofeele pentru cea mai bună miniserie, cel mai bun scenariu, cea mai bună regie și cea mai bună actriță (Julianne Moore). Miniseria TV „Hatfields & McCoys”, produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film și realizată în România, a câștigat două premii, pentru cel mai bun actor în rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger).
De asemenea, Julia Louis-Dreyfus a câștigat premiul Emmy pentru cea mai bună actriță într-un serial de comedie („Veep”), în timp ce Jon Cryer a primit premiul pentru cel mai bun actor într-un serial de comedie, pentru rolul din „Doi bărbați și jumătate”. Actorul de comedie stand up Louis C.K. a plecat acasă cu primele sale două premii Emmy – unul pentru scenariul show-ului său „Louie” (producție FX) și unul pentru regia propriei sale producții TV de stand up comedy. „The Amazing Race” a câștigat premiul pentru cel mai bun reality show, pentru a noua oară, iar Tom Bergeron a câștigat premiul pentru cea mai bună gazdă de emisiune TV („Dancing with the Stars”).
   În categoria producătorilor, HBO s-a situat pe primul loc, cu 6 premii obținute la cele două gale, din 23 de nominalizări. În top urmează CBS, cu 3 premii din 16 nominalizări, și PBS, cu un premiu din 12 nominalizări.
   Cea de-a 64-a gală Primetime Emmy Awards a fost prezentată de actorul de comedie Jimmy Kimmel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?