Cercul Militar Focșani a împlinit, ieri, 100 de ani de atestare juridică. Cu această ocazie, în Sala Mare a Cercului Militar Focșani au fost organizate o serie de activități. Ieri, la ora 11.00, a început simpozionul „Cercul Militar Focșani – 100”, iar de la 18.00, trupa de jazz Big Band a susținut un spectacol. Astăzi este ultima zi în care poate fi admirată expoziția fotografică intitulată „Åtefan cel Mare și Sfânt, ilustră personalitate a istoriei neamului”.
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de atestare juridică, în holul Cercului MIlitar Focșani a fost dezvelită și o placă memorială. Placa a fost sfințită de preotul Garnizoanei Focșani, Ionel Vrînceanu.
De la înființare și până în prezent, Cercul Militar Focșani a reprezentat o adevărată instituție de cultură, educație și spirit militar modern, atât pentru personalul marilor unități și unități dislocate în Garnizoana Focșani, cât și pentru membrii familiilor acestora și ai comunității locale.