Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au trimis în judecată doi bărbați pentru evaziune fiscală. Husein G., cetățen turc, în vârstă de 50 de ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale a înregistrat facturi în contabilitate diminuând obligațiile către bugetul de stat. El ar fi înregistrat facturi cu covoare, pe care nu le-a achiziționat, prejudiciul creat fiind de 47.206 lei. Pe de altă parte, Manuel Dorinel B., de 36 de ani, din comuna Biliești, administratorul unei alte societăți comerciale, nu a evidențiat toate operațiunile în contabilitateși a înregistrat cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale. Niciunul dintre cei doi nu-și recunoaște faptele.