Directorul pedelist al Direcției Finanțelor Publice, Ion Ghionea, nu mai conduce Fiscul vrâncean. El a fost transferat la Direcția generală de administrare a marilor contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Deocamdată, nu este cunoscut numele celui care va conduce Direcția Finanțelor Publice Vrancea.
Ghionea s-a făcut „remarcat” prin averea pe care a acumulat-o și prin carnetul de partid portocaliu.
Fostul director al Direcției de Finanțe are cea mai mare avere dintre șefii fiscului vrâncean. Doar depozitele bancare și investițiile în titluri de stat se ridică la aproape 4,5 miliarde lei vechi.
Directorul de la Finanțe are active financiare în moneda națională de peste 298 mii lei, adică aproape trei miliarde lei vechi. Cea mai mare parte a banilor sunt plasați în titluri de stat, considerate cea mai sigură investiție, adică peste 268 mii lei. Altfel spus, directorul Direcției de Finanțe, Ion Ghionea, a împrumutat statul român cu peste 268 mii lei. Titlurile de stat au fost achiziționate în perioada 1991-2011. Åeful fiscului mai are un depozit bancar de peste 33 mii euro, adică peste 146 mii lei, la cursul zilei.
Venitul din salariu al șefului fiscului a fost, în 2011, de 68.468 lei (peste 680 milioane lei vechi). Este un venit foarte mare, ținând cont că salariul a fost de trei ori mai mare decât al soției, Viorica Ghionea, director adjunct la Direcția Agricolă. De asemenea, Ion Ghionea a menționat în declarația de avere și un venit de 1.645 lei, reprezentând subvenția pentru terenul agricol. Nu în ultimul rând, Directorul de la Finanțe mai are de încasat peste 80 mii lei de la statul român, reprezentând diferențele de salariu stabilite printr-o decizie a Curții de Apel de la Galați.
Åeful fiscului are peste trei hectare de teren și o casă în comuna Tătăranu precum și o casă cu terenul aferent la Petrești. Ion Ghionea conduce un VW Passat, din 2005, cumpărat în leasing.
Legături politice
În 2010, la alegerile interne din cadrul PDL, șefii deconcentratelor au fost prezenți în sala de la Casa de Cultură pentru a-l felicita pe noul șef al partidului stat. Printre cei prezenți la evenimentul politic s-a aflat și Ion Ghionea. Ghionea este membru PDL, cu carnet de partid în buzunar, uns șef peste Finanțele vrâncene în urma intervențiilor făcute de președintele PDL Vrancea, Alin Trășculescu. Mai mult, Ghionea a fost văzut, și există dovezi în acest sens, participând la majoritatea acțiunilor, întâlnirilor și sindrofiilor de partid organizate de PDL.
Recent, Ghionea și adjunctul acestuia, Eugen Ciorici, s-au întâlnit „la o friptură”, cu prefectul ex-liberal Cătălin Popescu, în vila omului de afaceri Cristian Ghiorghiță, din Fitionești. Despre întâlnirea care a avut loc în urmă cu aproximativ o lună de zile, Monitorul de Vrancea a scris că, cel mai probabil, a vizat o negociere privind funcțiile lui Ghionea și Ciorici.
Asemenea negocieri ale liberalilor, „pe sub mână”, au mai avut loc și anterior, fiind sancționate public de vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, care a susținut că în fruntea instituțiilor deconcentrate ar trebui să se afle profesioniști, nu oameni înregimentați politic. „Serviciile publice deconcentrate, în programul de guvernare al guvernului Ponta, al guvernului USL, se depolitizează. Åefii servi-ciilor publice deconcentrate subordonate guvernului nu vor mai fi nicio secundă membri ai unui partid”, a afirmat Marian Oprișan.