Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: Patru accidente rutiere în Vrancea, vineri; un șofer a ajuns la spital cu fractură deschisă


Mai multe eveniment rutiere au fost înregistrate, vineri, pe raza județului Vrancea. Astfel, vineri dimineață, un apel la 112 a anunțat producerea unui accident în fața școlii din comuna Vulturu. Potrivit polițiștilor, un autotren a acroșat un autoturism, care a fost proiectat în altul, ce staționa în afara părții carosabile. „Conducătorul unui autotren, un bărbat, de 26 ani, din judetul Galați, în timp ce se deplasa pe DN 23, pe direcția Focșani-Brăila, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă periculoasă și a carosabilului umed, a pătruns pe contrasens, a acroșat un autoturism condus regulamentar, pe care l-a proiectat într-un autoturism staționat în afara părții carosabile. În urma producerii accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care circula regulamentar, un bărbat, de 48 ani. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a transmis Biroul de presă al IPJ Vrancea.
Un alt accident a avut loc pe strada Mărășești din Focșani, aproape de Obor. A fost vorba de o coliziune față spate între un autoturism și mașina unei școli de șoferi. Se pare că șoferul autoturismului nu a păstrat distanța față de mașina școală. În urma producerii accidentului rutier de pe strada Mărășești a rezultat rănirea ușoară a unei pasagere de 28 ani. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Cel de-al treilea accident a fost înregistrat la Bizighești, pe DN 2 E 85. Un pieton, care a traversat drumul european fără să se asigure, a fost lovit de un autoturism BMW. Pietonul, care era băut, a fost preluat de Ambulanță și transportat la spital. „La data de 19 ianuarie a.c., ora 11.30, un bărbat, de 45 ani, din județul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E85, pe sensul de mers Focșani – Adjud, în afara localității Garoafa, a acroșat un pieton, de 38 de ani, care se angajase în traversarea străzii fără a se asigura. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul pietonului rezultând o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a transmis Biroul de presă al IPJ Vrancea.

Accident în zona Centrului de Dializă

Accident a fost și pe centura de ocolire a Focșaniului, în zona Centrului de Dializă, două autovehicule fiind implicate, respectiv un Logan, care circula regulamentar dinspre Bacău, și un Golf 4 cu numere de Botoșani, care circula din sens opus. La fața locului au intervenit pompierii cu o ambulanță SMURD și autospeciala de  Descarcerare, traficul rutier pe sensul de mers Focșani – Bacău fiind blocat pe durata intervenției. „În jurul orei 16.10, modulul SMURD (asp. descarcerare + amb. SMURD) din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani a intervenit pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor în urma unui accident rutier produs în mun. Focșani, pe Calea Moldovei. A fost descarcerată o persoană dintr-unul din cele două autoturisme implicate. În urma accidentului au rezultat două victime rănite (conducătorii auto ai celor două autoturisme) ce au fost transportate la UPU Focșani de două ambulanțe SMURD și SAJ”, a transmis ISU Vrancea.
Potrivit martorilor, șoferul autoturismului marca Logan, de 41 de ani, avea piciorul rupt, având fractură deschisă, el fiind de altfel și încarcerat. Tot martorii au spus că șoferul autoturismului care a pătruns pe contrasens ar fi adormit la volan. Acesta din urmă a primit îngrijiri la fața locului, prezentând câteva escoriații la nivelul mâinilor. Bărbatul, care are 45 de ani, era conștient și cooperant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?