Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bonnie Tyler cântă la Bucureşti


   Cântăreața britanică Bonnie Tyler va susține un concert la Sala Palatului din București pe 8 decembrie. Bonnie Tyler (născută Gaynor Hopkins Sullivan, pe 8 iunie 1951) este o cântăreață galeză, cunoscută pe plan mondial datorită hiturilor sale din anii 1970 și 1980 „It’s a Heartache”, „Holding Out for a Hero” și „Total Eclipse of the Heart”.
   Artista s-a născut într-un orășel galez de lângă Swansea. Gaynor nota versurile cântecelor pe care tatăl său le înregistra pe magnetofon, apoi stătea în fața oglinzii și le cânta pe cele care îi plăceau cel mai mult. Într-o noapte, vânătorul de talente de la Chappell Music, Roger Bell, a văzut prestația de pe scenă a viitoarei artiste și a plecat direct la Londra pentru a le spune producătorilor și compozitorilor Ronnie Scott și Steve Wolve despre vocea fantastică pe care o descoperise în Swansea. A fost realizat un demo, s-au semnat contractele și artista a primit un nou nume – Bonnie Tyler.
   În anul 1976, Tyler a fost supusă unei operații pe corzile vocale, în urma căreia ar fi trebuit să-i fie înlăturați câțiva noduli. Succesul operației a fost parțial, pentru că după intervenția chirurgului, artista a căpătat o răgușeală în voce, care avea să-i aducă însă un succes nesperat.
   Doi ani mai târziu, cariera lui Bonnie Tyler înregistrează un nou mare succes cu piesa „Total Eclipse of the Heart”, care a ajuns pe locul I atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite ale Americii. Vedeta deține numeroase premii, nominalizări la Grammy și discuri de platină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?