În toate subunitățile de pompieri din Vrancea va fi organizată, astăzi, în intervalul orar 11.00-13.00, ziua porților deschise, cu ocazia „Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”. La sediile Detașamentului Focșani, Secției Adjud, precum și la Stațiile Panciu și Vidra vor fi prezentate vizitatorilor mijloacele de intervenție în caz de dezastre naturale și modul de folosire a acestora. De asemenea, în cadrul manifestărilor vor avea loc și activități de informare a populației cu privire la riscurile la care se expun și la modul de comportament în astfel de situații. „Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale” se sărbătorește pe 13 octombrie. Având în vedere că în acest an 13 octombrie este într-o zi de sâmbătă, activitățile dedicate acestei zile se vor desfășura astăzi.
Ieri, în mai multe centre comerciale din Focșani au fost amenajate patru puncte mobile de informare preventivă. Pompierii au desfășurat acțiuni de informare a cetățenilor în privința celor mai frecvente riscuri specifice județului nostru, respectiv inundații, cutremure, incendii. „Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale se sărbătorește în scopul conștientizării comunităților cu privire la riscul dezastrelor naturale și la modalitățile de reducere a vulnerabilității față de acestea. Conform Organizației Națiunilor Unite, prin dezastre se înțelege o degradare serioasă a societății, care produce pierderi umane și materiale importante sau modificări majore ale mediului, care depășesc capacitatea de răspuns a comunității respective, utilizând mijloacele proprii disponibile”, a transmis locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU.