Astăzi s-a dat startul Concursului Național de Vinuri „Bachus 2012”, ediția a III-a, organizat de Consiliul Județean Vrancea și Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), în care se vor întrece peste 240 de probe din cele mai rafinate vinuri din toată țara. Datorită număruilui mare de probe care urmează să fie degustate de cei 14 degustători autorizați prezenți la Focșani, concursul va continua și mâine, când vor fi anunțați și câștigătorii.
La concursul care se desfășoară în acest an la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” s-au înscris 42 de producători din toată țara, cu probe de vin alb, vin roșu, vin roze, vinuri de colecție, spumante și distilate, atât din podgoriile Vrancei, de la 23 de producători, dar și din restul regiunilor viticole din România, precum Zarea București, Bucium Iași, Jidvei din Huși, Valea Călugărească, dar și din Republica Moldova.
Anul acesta se vor acorda trei mari medalii de aur, pentru cel mai bun vin alb, vin roșu și băutură distilată.