Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Expoziţie de artă contemporană, dedicată Unirii Principatelor Române


Consiliul Județean Vrancea și Centrul Cultural Vrancea organizează expoziția de artă contemporană „10+1”. Evenimentul va avea loc mâine, la ora 15:00, la Galeriile de Artă Focșani, cu ocazia sărbătorii zilei Unirii Principatelor Române. Lucrările expuse sunt donații ale participanților la simpozionul Lepșa 2017.
Criticul și istoricul de artă prof. dr. Constantin Prut scrie în catalogul simpozionului: „La Lepșa, o localitate montană de la curbura Carpaților, cu păduri străvechi, ce evocă drumurile impresioniștilor în căutarea purității naturale, au loc, de mai mulți ani, simpozione de pictură. În fiecare vară, răspunzându-se unei chemări ce nu-și epuizează fascinația și misterul („Luvrul este cartea din care învățăm să citim. Totuși, nu trebuie să ne declarăm satisfăcuți cu preluarea frumoaselor formule ale iluștrilor noștri predecesori. Să ieșim afară, să studiem frumoasa natură… să ne străduim să ne exprimăm potrivit temperamentului nostru personal” – îi scria Paul Cézanne tânărului pictor Émile Bernard, la începutul noii mișcări artistice), se reia ritualul părăsirii „auritelor zidiri” și se lucrează direct în peisaj. Oricâte experiențe ar oferi existența în modernitate, spiritul uman – și în mod special cei ce-și asumă luarea în posesie a realității cu mijloacele artelor vizuale – simte nevoia unei permanente cufundări în fondul natural imuabil”.
La ultima ediție a Simpozionului de la Lepșa, organizat de Centrul Cultural  Vrancea, au participat artiști din mai multe țări europene, atrași de farmecul peisajului și de generoasele inițiative ale forurilor culturale locale. Participarea acestor artiști la „momentul Lepșa” nu se rezumă doar la desfășurea simpozionului și la expozițiile ce se organizează la Galeria de Artă din Focșani (și uneori la București, Cluj-Napoca etc.), ci, astfel, se fac pași importanți în constituirea unei colecții și a unui Muzeu al Artei Contemporane în acest oraș al Moldovei, care este Focșaniul.
Pe simezele Galeriilor de Artă Focșani, vor expune artiști din mai multe țări europene: Rusia – Larisa Astrein; Cehia – Teodor Buzu și Marcela Vichrova; Republica Moldova – Veasceslav Fisticanu și Mihai Å¢ăruș; Lituania – Lena Chvicija; Germania – Gabriele Lockstaedt-Strauc; Polonia – Ewa Miazek; România – Liviu Nedelcu; Belarus – Hleb Otchyk; Slovacia – Tatiana Zitnanova. Expoziția va fi prezentată de criticul de artă prof. dr. Constantin Prut, curator fiind prof. dr. Liviu Nedelcu, managerul Centrului Cultural Vrancea.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 23 ianuarie – 15 februarie, în intervalul orar 12:00-16:00. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?