Fertilizările cu dejecții de animale ar putea fi interzise pe o rază de 30 kilometri față de aglomerările rurale și urbane. Propunerea a venit din partea subprefectului Cristi Misăilă în cadrul dezbaterii publice referitoare la activitatea societății Premium Porc. La dezbaterea organizată la Primăria Golești au mai participat reprezentanți ai Gărzii de Mediu, Agenției de Protecția Mediului, SGA, Premium Porc.
Potrivit unui comunicat, în cadrul dezbaterii s-a discutat despre revizuirea autorizației integrate de mediu, conducerea Premium Porc solicitând „aprobarea pentru construcția unei centrale termice folosind ca și combustibil paiele, a unui separator cu platformă pentru stocarea temporară a dejecțiilor solide și evacuarea celor lichide, o stație de spălare a autocamioanelor și a unui puț forat pentru apa ce urmează a fi folosită la spălătorie”.
Subprefectul Cristi Misăilă, i-a întrebat pe șefii de la Premium Porc dacă stația de separare a fracțiilor solide de cele lichide are capacitatea necesară pentru a nu perturba activitatea firmei, fiind asigurat că viitoarea stație va avea o capacitate de 400 metri cubi pe zi, față de 150 metri cubi, atât cât se produce într-o zi obișnuită de lucru. De asemenea, subprefectul Cristi Misăilă a cerut instituțiilor de mediu să verifice toți agenții economici din zona Golești care au ca obiect creșterea animalelor pentru a identifica sursa mirosurilor și a aplica sancțiunile legale, „inclusiv retragerea autorizației integrate de mediu”.