Primăria din Panciu a primit peste 2,6 milioane de lei pentru achitarea datoriilor restante către firmele care au executat diferite lucrări în oraș. Banii au fost alocați pentru compensarea taxelor și impozitelor pe care firmele trebuie să le plătească statului. Sumele primite de administrația pănceană reprezintă aproape jumătate din banii accesați de administrațiile locale din Vrancea din fondurile alocate de Ministerul Finanțelor Publice. Din suma alocată județului Vrancea, în cele două etape stabilite de MFP, respectiv 13,4 milioane lei, au fost aprobate solicitări în valoare de 5,5 milioane lei, respectiv 41% din suma totală alocată.
Potrivit unei situații realizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice, în luna octombrie au primit fonduri primăriile din Odobești, Dumitrești, Gugești, Tulnici, Andreiașu, Câmpuri, Cîmpineanca, Fitionești, Homocea, Mera, Nereju, Năruja, Urechești, Tâmboiești, Mărășești, Paltin, Spulber. În total au fost depuse 37 de cereri pentru alocarea de fonduri, iar suma aprobată a fost de 3,25 milioane lei.
Reprezentanții DGFP au precizat că restanțele administrațiilor locale sunt mult mai mari. Astfel, valoarea plăților restante la 30 septembrie este de 29,2 milioane lei din care arieratele, adică plățile restante peste 90 de zile, sunt în sumă de 23,1 milioane lei, adică 79% din totalul plăților restante.