Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a scos la concurs trei funcții de șef Secție de Poliție Rurală. Este vorba despre funcțiile de șef la secțiile Gugești, Dumitrești și Odobești.
Astfel, pe data de 21 noiembrie, la ora 9.00, la sediul IPJ Vrancea va avea loc interviul pentru ocuparea funcției de șef al Secției de Poliție Rurală Odobești. La înființarea secției, funcția a fost ocupată în urma unui concurs de inspectorul principal Constantin Băncilă. După reînființarea posturilor de poliție comunale, secției i-a fost atribuit gradul III, anterior fiind de grad IV. Din cauza acestei modificări, funcția de șef de Secție a fost scoasă din nou la concurs.
Pe data de 22 noiembrie, tot la sediul IPJ, se va susține și concursul pentru ocuparea funcției de șef Secție de Poliție Rurală Gugești. Momentan, funcția este ocupată prin împuternicire de inspectorul Costel Hanganu. În ziua următoare, în fața comisiei de examinare va ajunge candidatul sau candidații care râvnesc la funcția de șef al Secției de Poliție Rurală Dumitrești, atribuțiile de șef fiind îndeplinite momentan de inspectorul Claudiu Marinică.