Elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza din Focșani își sărbătoresc liceul prin numeroase activități. Cele mai multe au loc astăzi.
Astfel, încă de dimineață, elevii sunt invitați la „Deschiderea Centrului Cultural Cuza”, ocazie cu care se derulează activitățile Impact, Debate, Dans, Arte vizuale, Muzică și Fotografie, de cinematografie, teatru sau jurnalism. Va urma apoi un concurs de videoclipuri, un concurs pe echipe cu elevi de la gimnaziu la disciplinele fizică-chimie, intitulat „Quark”. O expoziție de documente istorice le va capta atenția elevilor și dascălilor în holul de la intrarea profesorilor. Concursul gastronomic „România în bucate” va atrage pofticioșii, deoarece elevii vor expune produse gastronomice tradiționale și vor prezenta cel puțin o rețetă.
De asemenea, elevii și cadrele didactice de la Colegiul Cuza se vor prinde în mai multe hore în curtea instituției de învățământ, urmate de un program artistic dedicat Unirii Principatelor Române. Elevii vor mai putea participa și la câteva concursuri: de fotbal – tenis cu piciorul, info-math, de cultură generală, „Călătorie în timp”, Atelier de cusut” ori „Cămara” cu tradiții. Toți cei care vor trece astăzi pe la Colegiul Cuza vor putea admira o expoziție de postere și desene.
Cum 24 ianuarie este zi liberă, elevii de la Cuza au ales să participe la manifestările ce vor avea loc în Piața Unirii cu prilejul împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.